Linkuri accesibilitate

ONU: Afganistan - primul producător de opium la nivel mondial


Afganistanul a redevenit primul producător de opium la nivel mondial, iar ţara ar putea eşua ca stat sub presiunea şi influenţa cartelurilor de producători de droguri.

Avertismetul a fost lansat de Agenţia ONU pentru combaterea drogurilor, care susţine că producţia afgană de opium a crescut cu 6 la sută în ultim an ajungînd acum la circa 3600 de tone. În raportul anual dat publictăţii de agenţia amintită se precizează că în 28 din cele 31 de provincii ale Afganistanului există culturi de opium.

La Washington, în cadrul comisiei pentru relaţii externe, doi dintre cei mai inflcuenţi membri ai congresului - democratul Joseph Biden şi republicanul Richard Lugar - au exprimat îngrijorări despre evoluţiie din Afganistan în materie de securitate şi de exercitare a autorităţii statului.
XS
SM
MD
LG