Linkuri accesibilitate

Întîlnire cu executivii unor companii americane: ultimul punct al agendei preşedintelui Iliescu la Washington


Preşedintele Ion Iliescu îşi încheie vizita în Statele Unite, ultimul punct pe agendă fiind o întîlnire la Washington cu liderii unor companii americane. Preşedintele Iliescu s-a întîlnit ieri la Casa Albă cu preşedintele George Bush.

Cei doi au pozat pentru gazetari, însă nu a avut loc o conferinţă de presă comună. O oficialitate de la Casa Albă i-a declarat corespondentului nostru că preşedintele Bush i-a multumit omologului său de la Bucureşti pentru sprijinul acordat de România misiunilor din Irak, Afganistan şi Balcani.

Aceeaşi sursă precizează că şeful administraţiei americane l-a felicitat pe Ion Iliescu pentru primirea României în NATO, anul viitor. În cadrul convorbirilor avute cu Ion Iliescu, la care a luat parte şi secretarul de stat Colin Powell, George Bush a pledat pentru continuarea reformelor din economia românească.
XS
SM
MD
LG