Linkuri accesibilitate

Grevă generală de 4 ore în Italia


Milioane de muncitori italieni vor participa astăzi la o grevă generală de patru ore, în semn de protest faţă de planurile guvernului de la Roma de a modifica legea pensiilor. Se aşteaptă ca activitatea să fie paralizată complet pe timpul grevei. Vor fi mai ales afectate transporturile, învăţământul şi serviciile poştale.

Cele trei principale sindicate italiene, care au împreună 11 milioane de membri au lansat apelul la grevă, în semn de protest faţă de planurile de reformă a pensiilor propuse de guverenul premierului Silvio Berlusconi, care prevăd creşterea vârstei de pensionare.

La fel ca şi în alte state vest-europene, oficialităţile guvernamentale afirmă că reforma este necesară deoarece actualul sistem de pensii nu mai poate fi susţinut financiar, din cauza declinului natalităţii şi a fenomenului de îmbătrânire a populaţiei.
XS
SM
MD
LG