Linkuri accesibilitate

Ştirea zilei


calendaristică, în tranziţia Irakului la democraţie. Este vorba despre termenul de 15 decembrie, pînă la care Consiliul de guvernare a Irakului trebuie să furnizeze un program calendaristic privind elaborarea noii Constituţii şi organizarea alegerilor.

Potrivit relatărilor, rezoluţia va fi probabil adoptată, dar fără sprijinul tuturor celor 15 membri ai Consiliului de Securitate.

Rusia, Franţa şi Germania au înaintat amendamente la proiectul de rezoluţie, dar s-a relatat că la negocierile desfăşurate ieri seara tîrziu, Washingtonul a respins aceste amendamente.

Statele Unite respinseseră deja cererile celor trei ţări menţionate, ca Washingtonul să ofere un program calendaristic clar al transferului de autoritate către irakieni şi ca partea americană să accepte un rol mai mare al Naţiunilor Unite în reconstrucţia Irakului.

Podcast Politigraf

XS
SM
MD
LG