Linkuri accesibilitate

Ştirea zilei


Cu o zi în urmă, parlamentul de la Ankara a aprobat hotărîrea guvernului turc de a trimite în Irak 10.000 de militari. Consiliul de Guvernare a Irakului şi-a exprimat iniţial opoziţia faţă de această decizie, însă o declaraţie oficială în acest sens a fost retrasă şi apoi urmată de o alta în care cei 15 membri ai forului interimar de conducere de la Bagdad îşi exprimă doar “îngrijorarea” faţă de prezenţa militară a Turciei.

Decizia parlamentului de la Ankara a fost primită cu rezerve şi în Turcia unde au avut loc manifestaţii de protest. Autorităţile americane s-au declarat încrezătoare în şansele de a-i convinge pe liderii irakieni să accepte prezenţa soldaţilor turci.

Într-o declaraţie a purtătorului de cuvînt al Departamentului de Stat, Richard Boucher se afirmă că aceste rezerve pot fi depăşite datorită faptului că Turcia va contribui prin militarii săi la stabilizarea situaţiei. Implicarea militară a Turciei în Irak a fost solicitată de Statele Unite care se confruntă zilnic cu atacuri ale unor forţe ostile.

Marţi, alti trei militari americani şi-au pierdut viaţa într-un astfel de atac. Ţări precum Germania, Franţa sau Rusia au precizat că nu se vor implica militar în Irak fără un mandat al Consiliului de Securitate ONU. Autorităţile de la Berlin, Paris şi Moscova, dar şi secretarul general ONU Kofi Annan au criticat şi noul proiect de rezoluţie iniţiat de Statele Unite, afirmînd că între altele, documentul limitează rolul Naţiunilor Unite în Irak. Ambasadorul american la ONU John Negrponte a exclus posibilitatea unor modificări substanţiale ale textului respectiv.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG