Linkuri accesibilitate

Ştirea zilei


- a declarat liderul grupului PNL din Camera Deputaţilor, Crin Antonescu, citat de agenţia Mediafax. În opinia deputatului liberal, cea mai importantă iniţiativă economică a Guvernului Năstase - introducerea cotei unice de impozit - a "eşuat lamentabil", fiind amînată, ceea ce arată că Guvernul nu mai are nici autoritate şi nici sprijin politic suficient pentru a conduce România.

"Grupul parlamentar al PNL constată că PSD este incapabil în acest moment să realizeze reforma economică. Încercările eşuate ale ministrului Finanţelor Publice de a promova cota unică de impozit pe venitul persoanelor fizice a fost reprimată violent de PSD din motive populiste şi electorale, deşi ar fi putut reprezenta un pas înainte pe calea reformei fiscale şi un semnal pozitiv pentru investitori" - a spus Crin Antonescu, adăugînd că amînarea introducerii cotei unice ar mări instabilitatea legislativă, ar crea confuzie în rîndul populaţiei şi al investitorilor.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG