Linkuri accesibilitate

Ştirea zilei


de muncă din cadrul Universităţii Carol Davila. Este vorba despre concluzia Comisiei universitare care l-a audiat aseară pe ministrul Sănătăţii, Mircea Beuran şi care a decis că acesta este responsabil pentru plagiatul constatat într-o lucrare apărută sub semnătura sa.

Comisia a anunţat că va cere sancţionarea acestuia prin retragerea gradelor universitare pe care le deţine şi de asemenea desfacerea disciplinară a contractului de muncă în cadrul Universităţii de Medicină.

Comisia care i-a audiat luni pe Mircea Beuran şi pe ceilalţi medici coautori ai lucrării, va propune, de asemenea, anularea ultimului concurs de promovare în gradul didactic de conferenţiar pentru fostul ministru al sănătăţii Daniela Bartoş.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG