Linkuri accesibilitate

Opoziţia de dreapta din Polonia critică proiectul de Constituţie UE


Proiectul de Constituţie a Uniunii Europene a fost ţinta criticilor în Parlamentul Poloniei, deputaţi reprezentînd partide de dreapta din Opoziţie cerînd organizarea unui referendum asupra ratificării acestei Constituţii.

Parlamentarii din Opoziţie au adus argumentul că textul proiectului de Consituţie modifică condiţiile în care Polonia a fost primită în Uniunea Europeană şi din acest motiv vor încerca să împiedice adoptarea Constituţiei europene.

Diplomaţi ai Uniunii Europene afirmă că ratificarea Constituţiei europene de către Polonia este necesară pentru ca Uniunea să funcţioneze corespunzător, după valul de extindere de anul viitor.

Proiectul de Constituţie europeană va eşua, dacă o singură ţară membră sau viitoare membră nu îl va ratifica.
XS
SM
MD
LG