Linkuri accesibilitate

Programul vizitei în Ungaria a preşedintelui Iliescu


Preşedintele Ion Iliescu începe o vizită de stat de în Ungaria. Şeful statului român va avea convorbiri cu omologul său Ferencz Madl, cu premierul Peter Medgyessy şi cu preşedintele forului legislativ ungar, Katalin Sili. Potrivit unui comunicat al Cotroceniului, preşedintele Iliescu se va întâlni de asemenea la Budapesta cu reprezentanţii statelor membre ale Comisiei Dunării.

Mîiine Şeful statului român va fi prezent la manifestările prilejuite de marcarea a 140 de ani de la înfiinţarea catedrei de Filologie Română, de la Universitatea Edveş Lorand şi se va întâlni, la Gyula, cu conducerea autoguvernării românilor din Ungaria.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG