Linkuri accesibilitate

100 de mii de elevi mai puţin în clasa întîia faţă de estimările ministerului


Cele aproape 25.000 de unităţi şcolare din România îşi deschid porţile pentru cei circa 4 milioane de elevi care încep azi şcoala. Dintre aceştia, 270.000 au fost înscrişi în clasa întîi, cu aproape 100.000 mai puţin faţă estimările ministerului de resort de la Bucureşti.

După ce ministrul Educaţiei, Alexandru Athanasiu a semnat un ordin neobligatoriu privind înscrierea elevilor în clasa întîi la şase ani, aproape 100.000 de părinţi au preferat să-şi ţină copiii încă un an la grădiniţă.

La nivel naţional, au rămas în funcţiune 24.912 unităţi de învăţămînt pentru sistemul preuniversitar, inclusiv grădiniţe. Anul şcolar 2003-2004 este mai lung cu o săptămînă decît precedentul (ultima zi de şcoală fiind 18 iunie); elevii claselor a opta vor termina cursurile cu două săptămîni mai devreme, iar cei din clasa a Xll-a - cu o săptămînă.
XS
SM
MD
LG