Linkuri accesibilitate

Adopţiile internaţionale reluate de anul viitor?


Adopţiile internaţionale ar putea fi reluate anul viitor, la două-trei luni de la aprobarea de către Parlament a pachetului legislativ privind protecţia copiilor - a declarat Ministrul pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului, Şerban Mihăilescu.

Ministrul a adăugat că pachetul legislativ, care va fi elaborat conform reglementărilor europene în domeniu, ar putea fi adoptat de Parlament pînă la sfîrşitul anului şi a precizat că reglementările actuale permit Guvernului să aprobe, în situaţii excepţionale, solicitările de adopţie depuse înainte de suspendarea adopţiilor internaţionale de către familii din statele care au derulat şi înainte astfel de proceduri (precum Italia, Statele Unite, Franţa şi Spania) şi pentru care autorităţile ţărilor respective au prezentat garanţii.
XS
SM
MD
LG