Linkuri accesibilitate

Atacuri asupra forţelor americane din Irak: la nord de Bagdad şi în Arbil


Continuă atacurile împotriva trupelor coaliţiei din Irak. Ieri, un militar american a fost ucis şi un altul rănit de explozia unui dispozitiv artizanal aruncat asupra unui vehicul militar la nord-est de Bagdad.

Anunţul a fost făcut de comandamentul central american şi el survine unui alt atac în zona controlată de kurzi din nordul Irakului, în oraşul Arbil, unde un atac cu maşină capcană a ucis 6 americani, un irakian şi a rănit alte 40 de persoane. Potrivit unui purtător de cuvînt militar, între răniţii atacului de la Arbil se află şi cîţiva copii precum şi membri ai gărzilor kurde.

Cu o zi în urmă, preşedintele George Bush a declarat că Statele Unite vor continua să sprijine instaurarea democraţiei în Irak, în pofida continuării actelor de violenţă împotriva forţelor coaliţiei conduse de americani.
XS
SM
MD
LG