Linkuri accesibilitate

Ştirea zilei


O relatare BBC din luna mai, care cita o sursă anonimă, sugera că guvernul de la Londra a supraevaluat informaţiile serviciilor de spionaj referitoare la Irak pentru a justifica participarea Marii Britanii alături de Statele Unite la războiul împotriva regimului condus de Saddam Hussein. După ce numele său a fost dat publicităţii, ca sursă a informaţiilor, şi după ce a fost audiat de o comisie parlamenatară, Kelly a fost găsit mort nu departe de casa sa şi după toate aparenţele s-a sinucis.

Reporterul BBC care a scris controversata relatare l-a identificat pe şeful departamentului de comunicaţii al premierului - Alistair Campbell - ca fiind principalul autor al presupusei manipulări. Mai exact Campbell, care respinge acuzaţiile - ar fi inserat într-un raport oficial afirmaţia că regimul lui Saddam Hussein ar fi fost capabil să lanseze în 45 de minute un atac cu arme biologice şi chimice.

Ancheta asupra morţii lui Kelly a început săptămînă trecută şi în cadrul ei sînt audiaţi jurnalişi şi oficialităţi guvernmentale. Luni a fost audiat şeful de cabinet al premierului Blair, Jonathan Powell. Ancheta a luat cunoştinţă de o depeşă electronică datată 5 septembrie 2002 şi în care se vorbea despre rescrierea în proporţii semnificative a unui raport despre arsenalele irakiene interzise raport ce a fost dat publicităţii după aproximativ două săptămîni.
XS
SM
MD
LG