Linkuri accesibilitate

Ştirea zilei


Potrivit documentului, PSD consideră că Băsescu a contraatacat“ cu cele mai murdare arme” pentru că ar fi ingrijorat de cercetările demarate in dosarul Flota.

Partidul de guvernamint consideră că pentru liderul democrat, nu ar exista stat de drept, Parchetul National Anticoruptie sau instante judecătoreşti, “ ci numai interesul personal şi al acoliţilor săi”.

Luni, Traian Băsescu i-a transmis o scrisoare deschisa presedintelui Iliescu acuzindu-l că tolerează corupţia şi că in campania sa electorala ar fi folosit fonduri ilegale. Marti, preşedintia a dat publicitătii un comunicat de raspuns, in care presedintele Iliescu a condamnat tonul injurios folosit de liderul PD, apreciind ca unele din afirmatiile facute ar fi de domeniul penalului.

Presedintele Iliescu a solicitat scuze publice din partea lui Traian Basescu. In replică, ieri seara, Basescu a respins sugestia prezidenţială, recomandindu-i sefului statului sa îşi ceară scuze poporului roamn, pentru ceea ce liderul PD a numit “ pacaleala care dureaza de 13 ani “.
XS
SM
MD
LG