Linkuri accesibilitate

Acţiuni în sprijinul graţierii lui Miron Cozma


Liderii Ligii “Miron Cozma” din Tîrgu-Jiu vor picheta miercuri, timp de două ore, sediul Prefecturii Gorj şi vor depune la sediile partidelor politice din judeţ memorii de susţinere a graţierii fostului lider al minerilor din Valea Jiului - a anunţat Constantin Creţan, preşedintele ligii. Creţan a spus că prezenţa lui Romeo Beja, unul dintre apropiaţii lui Miron Cozma, la acţiunea de poimîine nu este certă.

Liga "Miron Cozma" a fost înfiinţată în urmă cu aproximativ trei ani pe structura fostei Asociaţii a Minerilor Disponibilizaţi din Oltenia şi Valea Jiului.

Grupul pentru Dialog Social (GDS) şi Alianţa Civică au adresat preşedintelui Ion Iliescu o scrisoare deschisă în care apreciază că o eventuală decizie de graţiere a lui Miron Cozma "ar fi nu numai inoportună, dar chiar primejdioasă pentru România". De asemenea, Asociaţia Victimelor Mineriadelor s-a opus graţierii lui Miron Cozma.

Preşedintele Ion Iliescu a transmis joi o adresă Ministerului Justiţiei, prin care solicită avizul acestei instituţii în legătură cu graţierea lui Miron Cozma, adresă însoţită şi de textul cererii de graţiere depusă la Palatul Cotroceni de avocatul lui Miron Cozma.

Podcast Politigraf

XS
SM
MD
LG