Linkuri accesibilitate

Problema locuinţelor în Moldova ar putea fi rezolvată prin lansarea creditării ipotecare de stat


Doar un procent din populaţia Republicii Moldova îşi poate permite procurarea unei locuinţe, arată un studiu al Agenţiei Nationale pentru Locuinţe, fondată acum câteva luni de Guvern. Directorul agenţiei, Pantelimon Bodiu a declarat în cadrul şedinţei colegiului ministerului ecologiei si construcţiilor, dedicate problemei locuinţelor, că în prezent in Republica Moldova se construiesc de 8 ori mai puţine apartamente decât acum un deceniu.

Pentru a soluţiona problema locuinţelor, Agenţia a prezentat un plan de acţiuni, care prevede printre altele lansarea creditării ipotecare de stat, in condiţii mai avantajoase decit cele existente. Reprezentanţii bancilor prezenţi la sedinţă au spus că se vor putea implica în astfel de programe numai în cazul stabilităţii economice şi dacă parlamentul va adopta pachetul de legi necesare în acest sens.

Preşedintele Vladimir Voronin, care a participat la şedinta colegiului, a spus ca legea despre ipotecă va fi adoptată pîna la sfirşitul anului curent.

Podcast Politigraf

XS
SM
MD
LG