Linkuri accesibilitate

Arestarea sub acuzaţia de fraudă a directorului unei companii ruseşti din domeniul petrolier


Relatări de la Moscova afirmă că Platon Lebedev, directorul grupului Menatep, care controlează 60% din activele marii companii petroliere Yukos, arestat preventiv cu o zi în urmă, a compărut în faţa anchetatorilor sub învinuirea de fraudă.

Potrivit agenţiei Interfax şi canalului de televiziune NTV, Mihail Khodorovski, patronul companiei Yukos, a fost şi el convocat astăzi, în calitate de martor în cazul Lebedev. Acesta din urmă ar fi deturnat o sumă de peste 280 de milioane de dolari, cu ocazia privatizării unei întreprinderi de îngrăşăminte agricole, în 1994.

Membri ai partidelor de opoziţie, ca şi analişti politici ruşi afirmă că arestarea lui Lebedev este un semnal de avertisment adresat oligarhului Khodorovski, de a nu se angaja în campania electorală pentru viitoarele alegeri parlamentare. Khodorovski anunţase că va sponsoriza partidele opuse Kremlinului.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG