Linkuri accesibilitate

Tentativă ONU de a lua contact cu şefa opoziţiei din Myanmar


Un emisar special al Naţiunilor Unite se află în Myanmar pentru a încerca să se întîlnească cu liderul opoziţiei Aung San Suu Kyi şi a face presiuni pentru eliberarea sa. Emisarul ONU, Razali Ismail s-a întîlnit cu ministrul de externe Win Aung şi a declarat că în opinia sa, guvernul din Myanmar, fostă Birmania, îi va permite să o viziteze pe Aung San Suu Kyi, fiindcă “acordînd această permisiune autorităţile îşi fac lor înşile un serviciu”.

San Suu Kyi se află sub stare de arest de la sfîrşitul săptămînii trecute, în urma unor ciocniri între adepţii săi şi sprijinitorii guvernului.

Departamentul de stat american a declarat ieri că San Suu Kyi şi adepţii ei au fost se pare victimele unei “capcane premeditate”. Reţinerea ei a fost însoţită de o campanie de represiune, cu închiderea birourilor opoziţiei şi arestarea altor lideri.

Podcast Politigraf

XS
SM
MD
LG