Linkuri accesibilitate

Ştirea zilei


Pe baza unei asemenea analize, a continuat Iliescu, “s-ar putea evidenţia necesitatea aducerii unui aer proaspăt şi a creşterii eficienţei actului de guvernare”.

Declaraţia lui Iliescu, făcută aseară la televiziunea naţională, vine după reuniunea guvernului de la Snagov, unde subiectul remanierii şi al îmbunătăţirii activităţii guvernului a fost amânat până la toamnă.

Premierul Adrian Năstase nu-i va putea da astăzi replica preşedintelui Ion Iliescu deoarece, la această oră se află la Roma pentru a se întâlni cu omologul său italian, Silvio Berlusconi.

Un comunicat guvernamental anunţă că cei doi şefi de guvern vor examina “modalităţile de fructificare a colaborării dintre cele două state pe durata desfăşurării, în cursul celui de-al doilea semestru al anului curent a preşedinţiei italiene a Uniunii Europene”.

În privinţa actualităţii internaţionale, continuă comunicatul, dialogul se va axa pe posibilităţile de cooperare în cadrul procesului de reconstrucţie a Irakului şi pe evoluţia procesului de pace din Orientul Mijlociu.
XS
SM
MD
LG