Linkuri accesibilitate

Greva foamei declarată de 21 de muncitori de la societatea Piese Turnante Călan


Greviştii foamei de la societatea Piese Turnate de pe platforma siderurgică de la Călan îşi continuă protestul în curtea întreprinderii, nemulţumiţi că nu şi-au primit salariile de peste o jumătate de an.

Potrivit unui corespondent al agenţiei Mediafax, noaptea trecută, pentru greviştii foamei a fost amenajat un atelier din firmă unde să se poată întinde şi încălzi la o sobă. Un grevist a fost dus la spital, pentru că starea lui de sănătate se înrăutăţise.

Unsprezece salariaţi au început, vineri, greva foamei, iar numărul lor a crescut, luni, la 21. Protestatarii cer achitarea salariilor restante, clarificarea situaţiei societăţii, respectiv privatizarea acesteia, începerea unei anchete care să stabilească vinovaţii în cazul dispariţiei unor bunuri ale societăţii,

verificarea modului în care au fost folosite resursele financiare ale societăţii, precum şi adoptarea unor măsuri pentru asigurarea locurilor de muncă pentru cei 120 de salariaţi ai societăţii.
XS
SM
MD
LG