Linkuri accesibilitate

Ştirea zilei


Într-un interviu televizat, Secretarul de stat american Colin Powell a spus că Statele Unite sînt destul de aproape să obţină votul a cel puţin nouă membri ai Consiliului de Securitate, minimul necesar pentru adoptare. Powell a adăugat însă că nu ar fi suprins dacă Franţa ar folosi dreptul de veto pentru a bloca noua rezoluţie.

Analizînd situaţia creată la ONU într-o convorbire telefonică, preşedinţii rus si francez, Vladimir Putin şi Jacques Chiraq au ajuns la concluzia că noua rezoluţie nu se bucură de un sprijin suficient pentru a fi adoptată şi că majoritatea Consiliului de Securitate consideră că inspecţiile internţionale în Irak trebuie să continue.

Pe de altă parte, ministrul francez de externe, Dominique de Villepin se află într-un turneu în Guinea, Camerun şi Angola. Cele trei ţări sînt membre in Consiliul de Securitate ONU, iar şeful diplomatiei de la Paris încearcă să le convingă să voteze împotriva proiectului de rezoluţie care impune 17 martie ca dată-limită pînă la care regimul irakian trebuie să se dezarmeze.

Oricum, şeful administraţiei americane George Bush a declarat deja că Statele Unite sînt gata să lanseze un război în Irak, chiar şi fără autorizarea ONU.
XS
SM
MD
LG