Linkuri accesibilitate

Autorităţile militare israeliene distribuie măşti de gaze pentru muncitorii străini aflaţi în ţară


Autorităţile militare israeliene distribuie -- începînd de astăzi -- măşti de gaze pentru muncitorii străini aflaţi legal sau ilegal în acea ţară. Măştile pot fi închiriate la unele oficii poştale – şi la magazinele universale din reţeaua Hamashbir Latzarchan. Pentru a intra în posesia măştilor de gaze, muncitorii străini trebuie să prezinte paşaportul şi să plăteasca echivalentul a 40 de dolari.

Jumătate din această sumă le va returnată la predarea măştilor, după trecerea pericolului de atac chimic irakian. Copiii sub vîrsta de 14 ani ai muncitorilor străini primesc măştile de gaze gratis, asemeni cetăţenilor israelieni. Comandantul Apărarii Civile, colonelul Uzi Buchbinder, este citat de presa israeliană cu declaraţia că muncitorii străini aflaţi ilegal în Israel, şi care se vor duce să ridice măştile de gaze nu vor fi arestaţi.

Podcast Politigraf

XS
SM
MD
LG