Linkuri accesibilitate

Asociaţia Furnizorilor de Produse Medicale sistează livrările din cauza marilor datorii ale beneficiarilor


Începînd de luni, Asociaţia Furnizorilor de Produse Medicale din România sistează livrările către toate unităţile de asistenţă medicală din ţară, ca urmare a neplăţii datoriilor către furnizori. Decizia a fost luată vineri.

Asociaţia Furnizorilor de Produse Medicale reuneşte firme care furnizează spitalelor din România peste 80 la sută din necesarul de aparatură medicală, reactivi de laborator, consumabile şi alte materiale sanitare.



Ramona Ştefan, preşedinta asociaţiei, a precizat că această decizie nu va fi suspendată decît după plata integrală a datoriilor de 400 de milioane de dolari acumulate pînă la sfîrşitul lui 2002.

Furnizorii de produse medicale sînt nemulţumiţi şi de faptul că statul îi obligă să plătească TVA şi impozit pe profit, calculat trimestrial, ca şi cum facturile ar fi fost plătite la timp de către beneficiarii de aparatură medicală.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG