Linkuri accesibilitate

Ştirea zilei


a făcut acest comentariu pe fondul continuării blocajului provocat de Franţa Belgia şi Germania, care se opun prin veto în cadrul NATO începerii preparativelor pentru apărarea Turciei în cazul în care această ţară ar fi atacată de Irak.

Powell a acuzat cele trei ţări că folosesc acum Nato ca pe un instrument politic pentru a–şi promova argumentele împotriva adoptării rapide a unei rezoluţii ONU în chestiunea irachiană. Noua rundă de consultări a ambasadorilor NATO de la Brussels pe această temă a eşuat pentru a doua zi consecutiv, iar astăzi dezbaterile se vor relua.

Pe de altă parte, preşedintele Rusiei Vladimir Putin a spus că o campanie militară condusă de Statele Unite fără autorizarea ONU ar fi “o greşeala gravă”. Liderul de la Kremlin dat de înţeles că Rusia şi-ar putea folosi dreptul de veto în cadrul Consiliului de Securitate împotriva “oricărei folosiri fără rost a forţei”

Într-o convorbire telefonică a preşedinţilor Jiang Zemin şi J. Chiraq, liderul de la Beijing l-a asigurat pe omologul său de la Paris de sprijinul Chinei în legătură cu solicitarea Franţei privind suplimentarea efectivelor de inspectori internaţionali pentru dezarmarea Irakului şi a asistenţei tehnice de care beneficiază aceştia.

Pentagonul anunţă că avioanele americane au bombardat o baterie de rachete sol-sol în sudul Irakului. Associated Press notează că este pentru prima oară cînd aviaţia americană loveşte instalaţii militare irakiene destinate luptei la sol.
XS
SM
MD
LG