Linkuri accesibilitate

Protocol de cooperare şi parteneriat între PSD şi partidul socialist ungar


Partidul Social Democrat şi Partidul Socialist Ungar au semnat un protocol de cooperare şi parteneriat. Semnarea documentului a avut loc în contextul prezenţei la Congresul UDMR de la Satu Mare a unei delegaţii conduse de premierul Peter Medgyessy, precum şi a şefului guvernului Adrian Năstase. Documentul a fost semnat de preşedintele PSD şi de liderul socialisţilor ungari, Laszlo Kovacs.

Forumul de conducere al Uniunii Democratice a maghiarilor din România au fost deschis prin discursurile celor prim-miniştri prezenţi la lucrări.

Şeful guvernului de la Budapesta a pledat în discursul său pentru unitate arătînd că numai astfel maghiarii din afara graniţelor Ungariei îşi pot păstra identitatea şi valorile culturale specifice. Medgyessy a dat asigurări că autorităţile de la Budapesta sprijină integrarea României în UE.

În discursul său, Adrian Năstase a declarat că PSD şi UDMR au învăţat "lecţia cooperării" şi că partidul pe care îl conduce doreşte ca formaţiunea minorităţii maghaire să fie "un partener pe termen lung" în procesul de pregătire a societăţii româneşti pentru aderarea la Uniunea Europeană.

Năstase a mai spus că participă la Congresul UDMR şi cu o intenţie de ordin simbolic, menită să marcheze o nouă etapă a comunicării politice dintre cele două organizaţii.
XS
SM
MD
LG