Linkuri accesibilitate

Kozlodui - două reactoare mai puţin


În Bulgaria a fost declanşat procesul de închidere a primelor două reactoare nucleare de la Kozlodui, unica centrală atomică a ţării. Centrala care a furnizat curent la preţuri foarte ieftine, a fost pusă în funcţiune în anii 1974-75 şi, potrivit experţilor internaţionali, securitatea ei nu mai poate fi asigurată la costuri rezonabile.

Acceptul guvernului bulgar de a închide primele două reactoare anul acesta şi alte două pînă în 2006, a fost o condiţie în negocierile de aderare a Bulgariei la Uniunea Europeană. Potrivit ministrului de externe Solomon Passy, "ajutorul de circa 1,5 miliarde de dolari pe care Bulgaria îl va primi în următorii patru ani, depăşeşte în mod considerabil profitul pe care l-am fi avut din exploatarea reactoarelor de la Kozlodui".
XS
SM
MD
LG