Linkuri accesibilitate

Ministrul de externe bulgar elogiază relaţiile cu România


Ministrul bulgar de externe Solomon Passy a subliniat importanţa cooperării cu România pentru succesul înregistrat de ambele ţări la summitul Nato de la Praga, unde au primit invitaţia de a începe negocierile de aderare la alianţă. În declaraţii făcute la sediul Europei Libere din Praga, ministrul bulgar a spus totodată că relaţiile Bulgariei cu România sînt în acest moment mai bune decît în orice moment al istoriei postbelice. Întrebat despre rolul pe care Bulgaria este dispusă să îl joace într-o eventuală alianţă condusă de Statele Unite contra Irakului, Passy a spus că pînă în acest moment Sofia nu a primit nici o cerere din partea Washingtonului.
XS
SM
MD
LG