Linkuri accesibilitate

Traian Ungureanu

Calendar

Chapecoense, clubul lovit de tragedia de la Medellin, are toate detale devenirii prin muncă. Fără blazon și vechime, fără vedete și glorie tabloidă, Chapecoense a fost înfințat în 1973. Asta înseamnă că nu avem de-a face cu vreunul din clasicii fotbalului brazilian ci, mai curînd, cu o apariție neașteptată. Mai toate cluburile de primă ligă braziliană au un pedigree venerabil. Chapocaense a apărut din pură ambiție. O mînă de oameni au crezut și au încercat. La început, au trecut prin ani de anonimat și eșec. Chapecoense a zăcut în subsolul fotbalului brazilian vreme de 36 de ani.

Apoi, între 2009 și 2014, pe parcursul a cinci ani ieșiți din comun, clubul a urcat, din divizia a patra, pe prima scenă. Chapecoense a devenit repede a doua echipă favorită a unui număr uriaș de brazilieni. Lumea a fost atrasă de micul miracol care a scos din anonimat această echipă și, mai ales, de modestia neobișnuită pentru campionatul brazilian, dominat de egouri, fapte de arme și vedete fără număr. Chapecoense a devenit mîndria și consolarea omului de rînd. Fără bani sau vedete, echipa s-a băzat pe disciplină, organizare și caracter. Și mai neobișnuit pentru Brazilia, echipa nu are aproape nimic în comun cu parada tehnică și strălucirea stilistică a fotbalului național. Chapecoense a fost mereu echipa unei străduințe fără stil și a hărniciei neobosite.

Echipa a mers din ce în ce mai bine în prima divizie a țării și a obținut dreptul de a juca în Cupa Sud-americană, a doua competiție internațională a continentului, echivalentul a Europa League. Ascensiunea a continuat. Meci cu meci, Chapecoense a urcat și a intrat în semifinale. Adversarul: o echipă galonată și de departe favorită. San Lorenzo, din Argentina. Încă din primul meci, jucat în Argentina, ceva a dat impresia că totul împinge Chapecoense spre succes. La 1-0 pentru gazde totul părea încheiat. A urmat un gol pe care azi, toți și l-ar fi dorit anulat. Arbitrul a trecut peste un fault și a lăsat avantaj pentru Chapocoense. Avantaj? Sună sinistru. Chapecoense a continuat faza și a marcat un gol vital. San Lorenzo a revenit și a presat din toate puterile. A apărut, atunci, figura lui Danilo, portarul lui Chapecoense care a avut cîteva intervenții uluitoare. Ultima din ele a împiedicat un gol imposibil de împiedicat. Danilo a apărat, astfel, drumul care ducea spre Medellin. În meciul al doilea, jucat acasă, Danilo a repetat seria de intervenții uluitoare care au protejat calificarea și drumul echipei spre meciul-finală care urma să aibă loc în Columbia. Chapecoense a ajuns acolo unde nimeni n-a crezut că poate ajunge o echipă atît de modestă: în finala unei mari competiții internaționale. Clubul, laolaltă cu restul orașului, s-au pregătit pentru marele meci. Dar Chapecoense n-a mai ajuns să joace în Columbia și, astăzi, știm sau ne închipuim un lucru: că soarta a lovit amarnic pe cei ce dovediseră că speranța și optimismul pot bate puterea și ierarhiile.

Povestea continuă cu istoria șocantă a jucătorilor care au rămas acasă. Nouă oameni nu au urcat în avion. Unii nu erau, pur și simplu, în formă. Alții erau, pur și simplu, jucători încă nedebutați. Un altul era accidentat și a fost lăsat de medici acasă, la recuperare. Altul, un tînăr de numai 21 de ani, fiu al antrenorului echipei, și-a pierdut sau uitat pașaportul și a ratat deplasarea. Încă unul, împlinea 32 de ani și a obținut permisiunea de a-și sărbători ziua de naștere, acasă, cu familia. În dimineața de după decolarea avionului, ei erau tot ce a mai rămas din clubul Chapecoense. Dar seria detaliilor nefirești a continuat. După cîteva, zile s-a aflat că pilotul avionului prăbușit la Medellin și-a pierdut tatăl, pilot, tot într-un accident aviatic. Poate că seria detaliilor șocante va continua sau poate se va opri aici. E deja prea mult. Atît de mult încît povestea clubului Chapecoense iese din sport și din domeniul nenorocului pentru a se apropia de bănuala unei lovituri bine țintite. Sigur, judecățile postfactum văd prea mult și prea tîrziu în fapte pe care le reinterpretează sub presiunea durerii.

Nu sîntem departe de teoria conspirației, în variantă sentimentală. Însă numărul coincidențelor și al consecințelor simbolice e neobișnuit de mare și de apăsător. Condiția umilă, munca, speranța, meritul, încrederea au fost batjocorite sălbatic, așa cum se poate doar într-o demonstrație de răutate și forță care cruță la întîmplare și în derîdere, lăsînd în urmă un singur și sumbru mesaj: jocul de fotbal nu trebuie să vă amăgească. Lumea și viața rămîn locuri strîmte și neiertătoare. Dacă vă făceați iluzii, o puteți afla și prin fotbal.

În popularitatea lor nemărginită, sporturile și, mai ales, jocul de fotbal lucrează asupra oamenilor cu promisiunea vieții curățate de limite și temeri. În tribunele stadionului de fotbal, mulțimea trăiește o formă de timp suspendat. Tot ce definea viața pînă la intrarea în stadion dispare sau ia o pauză. Pasiunea și drama stîrnite de sport elimină amintirea presiunii, a precarității și limitelor care însoțesc, clipă de clipă, viața umană. S-a spus, din acest motiv, că, pe stadion, oamenii sînt liberi. Poate că e adevărat, deși această generalizare entuziastă suferă de două omisiuni.

Mai întîi, trebuie spus că libertatea cîștigată în tribune duce, adesea, la dezlănțuiri pasionale care se pot transforma rapid în forme extreme de bucurie sau ură și ,de aici, în violență. Prin urmare, libertatea cîștigată pe stadion e mereu la un pas de exces. Apoi, libertatea trăită în tribune e, de cele mai multe ori, o iluzie sau o tentativă de evadare. Realitatea condiției umane așteaptă - cum s-ar spune - sfîrșitul meciului. Uneori, însă, se întîmplă ceva șocant: realitatea tragică a vieții și morții nu mai așteaptă și lovește dinăuntru. Din și prin eroii de pe gazon. În asemenea situații, lovitura e înspăimîntătoare pentru că îngroapă brutal tot ce era viu și scutit de spaime în libertatea jocului.

Asta s-a întîmplat, acum cîteva zile, cu jocul de fotbal și cu Chapecoense. Un avion în care se afla această echipă de fotbal braziliană s-a prăbușit în Columbia lîngă aeroportul Medellin. La bord se aflau 81 de persoane, inclusiv echipa Chapecoense, prieteni, suporteri și numeroși ziariști care făceau deplasarea pentru meciul din fiala Cupei Sud-americane împotriva echipei columbiene Atletico Nacional. Șase persoane au supraviețuit. Chapecoense a fost, practic, distrusă.

Nu e primul dezastru aerian care lovește fotbalul. În 1958, Manchester United a pierdut opt jucători, după o decolare ratată la Belgrad. În 1985, 40 de fotbaliști ai clubului peruan Alianza Lima au pierit într-un accident de avion. Însă povestea tragică a clubului Chapecoense e sau pare mai încărcată de amănunte tragice sau bizare. În plus, tot ce înconjura acest club brazilian, de la propria istorie la meciurile care au pregătit deplasarea spre Columbia, se așază într-un tipar care împinge insuportabil spre o poveste plină de înțelesuri. E o poveste despre despre soartă și pedeapsa împotriva celor ce au uitat-o. Privită în întregul ei, așa cum apare ea la îmbinarea tuturor detaliilor mai degrabă cinice decît tragice, povestea clubului Chapecoense e o pildă nemiloasă. Victimele sînt nu numai tinere dar și, spre deosebire de portretul fotbalistului adulat, oameni modești, dintr-un oraș modest care n-avea alt motiv de mîndrie decît o echipă de fotbal acum dispărută. Povestea începe, obscur, în 1973.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG