Linkuri accesibilitate

Emilian Galaicu Păun

Calendar

Doi diplomaţi americani, primul – ambasador în Republica Moldova şi ultimul, în România, au reuşit, în mai puţin de-o lună, trista performanţă de a-şi ridica în cap opinia publică din ţările în care sunt acreditaţi – James D. Pettit dându-și cu părerea într-un interviu despre imposibilitatea Unirii dintre Republica Moldova şi România, dar şi despre „moldoveneasca” vorbită între Prut şi Nistru, iar Hans Klemm lăsându-se fotografiat, alături de liderii UDMR, în timp ce ţinea în mână steagul Ţinutului Secuiesc. Nu voi lua, tocmai eu, un biet literat, pâinea de la gura liderilor de opinie, dar mai ales a oamenilor politici, comentând gesturile – pe cât de diplomatice? iată întrebarea – ambasadorilor respectivi; cât priveşte explicaţiile pe care le-au oferit aceştia, ei bine limba diplomaţiei americane numai englezeasca fair play-ului britanic de altădată nu este…

Ca să se înţeleagă – până şi-n cancelariile de peste Ocean – că anumite gesturi & cuvinte pot da peste cap atât relaţiile dintre state, cât şi – mai cu seamă – cele dintre oameni, am să evoc o istorioară ce a avut loc prin ’80-’81 într-o şcoală din Chişinău. Să şi-o bage-n cap, oricine o ceteşte, o dată pentru totdeauna!

* * * * * * *

Nu-i nevoie să-şi închipuie căpăţâna în formă de puşculiţă – purcică sau pisoi de porţelan –, cu tăietura în crucea capului; suficient s-o evoce pe profa de geografie. Lecţiile acesteia debutau, invariabil, cu „basarabeni cu cap pătrat” pentru a se încheia, la fel de previzibil, cu „băgaţi în cap”. Până-ntr-o zi de aprilie – 22 aprilie, o zi roşie în calendar – când băieţii dintr-a X-a “A” s-au prezentat la oră, toţi ca unul, tunşi la zero, şi asta într-o perioadă de expansiune scăpată de sub control a mişcării beatnicilor pe întreg teritoriul lagărului socialist – ovale, craniile lor formau o cifră de ordinul a zeci de milioane –, iar V. Pâslaru, febleţea ei de fată bătrână (nu mai târziu de-alaltăieri lăsă să-i treacă pe lângă urechi răspunsul lui în doi peri – „Cu cine doreşte!” – la întrebarea : „Cu cine se învecinează Uniunea Sovietică?”), îşi tatuase pe creştetul ras la sânge emisfera nordică a globului. Cazul ar fi fost trecut sub tăcere dacă, din pură întâmplare, ochiul scrutător al profesoarei n-ar fi remarcat absenţa de pe hartă a „respublicii noastre”, în favoarea „ţării vecine şi prietene”, absenţă explicabilă prin ignoranţa politică a pictorului de circumstanţă care preluase modelul dintr-un atlas din perioada interbelică. La consiliul pedagogic convocat în după-amiaza aceleiaşi zile directorul – tot el, veteran de război şi secretar al organizaţiei de partid – ceru în mod expres capul copilului, nu înainte însă de a-l obliga să refacă „harta”, în hotarele anului 1949; în cele din urmă diriginta a reuşit să-l păstreze, cel puţin teoretic, în şcoală, cu precizarea că „elevul Pâslaru va avea voie să frecventeze lecţiile abia atunci când îi va creşte părul la loc” (citat din procesul verbal). Cu toate acestea, nu a fost admis la examenele de absolvire, pe motiv de boală mentală, în realitate ca să nu i se dea atestatul de 10 clase, cu care ar fi putut intra în orice instituţie de învăţământ, la ce cap avea pe umeri, iar în toamna aceluiaşi an – tocmai împlinise „optsprezece primăveri” – fu înrolat în rândurile glorioasei Armate Sovietice şi iarăşi tuns chilug. De prisos să mai spunem că unul din consângenii săi, altminteri băiat bun, cu ceva ştiinţă de carte – trei ani de Litere –, îl denunţă cu prima ocazie sergentului; reacţia acestuia sună ca un ordin: „Riadovoi Pâslari, tutje otrasti volosî!” („Soldat Pâslari, tot acum să-ţi laşi părul lung!”) Cât despre profesoara de geografie, dânsa s-a stins prematur, la un an şi ceva de la „incidentul naţionalist”, aproape cheală; cu toate acestea pe numele ei (pe adresa şcolii) continuau să sosească scrisori din armată, de la, cine altul? soldatul Pâslaru, fiecare misivă descriind cu lux de amănunte, iar uneori făcând uz de „umorul soldăţesc în doi peri”, aşa, ca să se ştie ce viaţă duce un “lâsâi globus” departe de casă, şi încheindu-se, invariabil, cu „SLUJU SOVETSKOMU SOIUZU!”. Jos, semnătura – Pâslă siberiană.

O fiinţă dragă inimii mele mi-a trimis de la Barcelona această fotografie, făcută pe ascuns – un cuplu musulman, el cu rucsacul în spate, îmbrăcat „evropieneşte”, şi ea purtând hijab (alias, vălul islamic) ce nu-i lasă la vedere decât ochii. Nimic de mirare, dacă femeia, urcată pe-o sferă de piatră, nu şi-ar face… selfie! (Întrebarea ce anume ar vrea să surprindă, de vreme ce chipul i-i ascuns, o las între paranteze – impresionant mi se pare însuşi gestul ancestral al femeii de a poza, ştiindu-se frumoasă.)

Selfie...

Selfie...

Ştiu ca nimeni altul că orice comparaţie şchiopătează – uneori chiar, de ambele picioare! –, şi totuşi nu pot să nu alătur imaginii acestei selfie[de] musulmane o alta, mult mai familiară, a chiar naţiunii noastre „îmbrobodite”, rând pe rând, când de-un politician, când de altul (asta după ce că tot ea i-a legat cu prosoape!), şi care totuşi găseşte motive să-şi sărbătorească a 25-a aniversare de Independenţă, să participe la tot felul de manifestaţii festive (parada militară, concertul din Piaţa Marii Adunări Naţionale etc., etc.), să viseze cu ochii deschişi şi totodată să nu-şi creadă ochilor, să-şi construiască o imagine de sine mai mult sau mai puţin mulţumitoare, într-un cuvânt – să-şi facă selfie în orice condiţii. (Ce se ascunde însă în sufletul acesteia, s-ar putea să aflăm la alegerile prezidenţiale din octombrie – dar şi asta rămâne între paranteze.)

Noroc de oamenii (şi femeile, se-nţelege!) ce spun pe faţă ce cred şi ce gândesc – ilustrativă, în acest sens, este revista Moldova, al cărei număr din iulie-august 2016 este consacrat jubileului de care vorbeam în alineatul doi, de citit/văzut cap-coadă. Cum să nu-i dau dreptate dnei Monica Babuc, ministru al Culturii, care afirmă sus şi tare: „…cultura trebuie să fie o prioritate naţională. (…) Cultura va deveni o prioritate naţională atunci când va fi o componentă indispensabilă a vieţii celei mai mari părţi a populaţiei Republicii Moldova.” Dixit!

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG