Linkuri accesibilitate

Gordana Knezevic

Calendar

La Sarajevo, musulmani, catolici, ortodocși și evrei au participat în 14 decembrie la un miting de solidaritate cu Alep, orașul din nordul Siriei, asediat și distrus de bombardamente.

(...) Multe orașe din lume s-au raliat mișcării #StandWithAleppo (susține Alep) dar puțini pot înțelege drama prin care trec civilii de la Alep așa cum o pot locuitorii din Sarajevo.

Capitala bosniacă a fost asediată de trupele sârbilor bosniaci între 5 aprilie 1992 și februarie 1996. Circa 1.400 de persoane au fost ucise, peste 350 de mii de civili au suportat ororile celor 1.400 de zile de asediu, întrebându-se mereu dacă lumea ști ce se întâmplă, dacă-i uitase.

La mitingul de solidaritate, Eli Tauber, lider comunității evreiești din Sarajevo a reamintit de Europa anilor 1933 când în Germania s-au sădit semințele Holocaustului. A vorbit după aceea de războiul din Bosnia din anii 90 ai secolului trecut, care a făcut mai mult de 100 de mii de victime: „Avem obligația morală să nu tăcem. Alep este un test al umanității noastre. Nu putem fi simplii observatori, trebuie să acționăm” a declarat Tauber.

(...) În timpul asediului de la Sarajevo eram jurnalistă la cotidianul „Oslbodjenje”. Zilnic ne întrebam dacă am făcut poate ultimul număr. Redacția era într-o construcție modernă de la periferia orașului, care a fost distrusă de bombardamentele sârbești. Ne-am mutat într-un bunker, și am încercat să facem cumva față lipsei de electricitate, de hârtie sau alimente.

Îmi aduc aminte de un coleg, fotograf, Salko Hondo. Ieșise la pensie chiar înainte să înceapă asediul și s-a întors imediat în redacție. Evita însă linia frontului, prefera reportajele în centru, unde era „mai sigur”.

În vara lui 92 au primit informația că un om descoperise o sursă de apă potabilă în curtea casei, chiar lângă piața Ciglane. Mulți locuitori din Sarajevo și-au luat canistrele și au plecat spre noul izvor iar Salko s-a oferit să facă un reportaj. Când se întorcea la redacție a fost surprins într-un schimb de focuri. Salko a murit pe loc, împușcat, pe 16 iulie 1992.

Am reușit să recuperam aparatul de fotografiat. A doua zi, pe prima pagina, „Oslbodjenje” publica un articol în memoria lui Salko. Și ultima lui fotografie: oameni fericiți, umplându-și canistrele cu apă.

Mă uit la poze de la Alep și îmi aduc mereu aminte de timpurile asediului, când nu exista loc sigur și te simțeai abandonat de toată lumea. Alep este foarte aproape de Sarajevo.

Realitatea nu este ce pare. Faptele sunt distorsionate. Confuzia domnește în Bosnia-Herțegovina

Referendumul de duminică, 25 septembrie despre ziua națională a Republici Srpska ar putea fi primul pas spre secesiune, ceea ce ar putea redeschide cutia Pandorei într-o regine instabilă. Curtea Constituțională din Bosnia a cerut Republici Srpska să caute altă zi națională pentru că data de 9 ianuarie, care reamintește de proclamarea Republicii Sârbe din Bosnia în 1992 este o dată care-i exclude pe croați sau musulmani. Decizie ignorată de președintele Milorad Dodik.

Numai că tema referendumului, în zile care au precedat votul, a fost umbrit – cel puțin în presă - de declarațiile unui fost comandant bosniac, Sefer Halilovic, astăzi un personaj politic marginal. Comentând referendumul, Halilovic a declarat că liderii Republicii Srpska ar trebui să nu uite „că nici armata iugoslavă nu mai există, nici Serbia nu-i mai poate ajuta” și a amenințat că „nu va permite nimănui să pericliteze integritatea Bosniei-Herțegovina”. Declarațiile inflamate ale unui fost comandant.

Cu toate acestea, ministerul de externe de la Belgrad a crezut de cuviință că trebuie să dea o atenție deosebită acestor declarații. Mai mult, premierul sârb Alexander Vucic se gândea chiar sa-și întrerupă vizita la New York, unde se afla pentru Adunarea Generală ONU.

În opinia profesorului Enver Kazaz, această „furtună într-un pahar cu apă” nu face decât să expună o clasă politică „imatură și incapabilă să promoveze o viziune a păcii și să sprijine instituționalizarea practicilor democratice”.

Vucic, pe de altă parte, a declarat într-un interviu cu „B92” că la New York ar fi fost interpelat de mai multe figuri politice importante în legătură cu declarațiile inflamatorii făcute de Halilovic, declarații care nu pot fi ignorare, crede premierul sârb, pentru că „sunt mulți care gândesc ca el”. Și, a adăugat Vucic: „Serbia respectă integritatea Bosniei-Herțegovina, dar nu va permite nimănui să distrugă Republica Srpska”.

O declarație la fel de amenințătoare ca cea făcută anterior de Halilovic.

Atmosfera a fost tensionată și mai mult de controversatul regizor Emir Kusturica care l-a acuzat pe reprezentantul musulmanilor în conducerea tripartită a Bosniei-Herțegovina, Bakir Izetbegovic că nu ar face decât să urmeze drumul trasat de tatăl său, Alija, președintele Bosniei în timpul războiului interetnic. Kurturica l-a acuzat din nou pe Alija Izetbegovic că ar fi provocat războiul din anii 90 prin faptul că, la îndemnul Statelor Unite, ar fi respins planul de la Lisabona care în 1992 propunea împărțirea Bosniei în trei entități pe baze etnice. „Bakir Izetbegovic face acum același lucru”, a susținut Kusturica, care i-a îndemnat pe sârbi să participe masiv la referendumul de duminică, 25 septembrie.

Jumătățile de adevăr sunt de multe ori mai nocive decât o minciună. Kusturica nu a spus că deși Izetbegovic a respins planul de la Lisabona, războiul din 1992 a fost declanșat de sârbii bosniaci, conduși de Radovan Karadzic și Ratko Mladic cu sprijinul armatei iugoslave. Kusturica a trecut sub tăcere și faptul că pe 2 mai 1992, când Izetbegovic s-a întors de la o nouă rundă de negocieri de pace de la Lisabona, a fost luat ostatic de sârbi pe aeroportul din Sarajevo. Orașul a fost împresurat, iar armata iugoslavă a lansat atacul asupra orașului.

Kusturica s-a născut la Sarajevo și era un regizor admirat acolo. Când însă și-a declarat sprijinul pentru Milosevic, scenaristul Abdulah Sidra trăia la Sarajevo sub asediul sârbesc. Atunci a refuzat să comenteze poziția lui Kusturica, dar mai tîrziu, când s-a aflat că regizorul a primit de la Milosevic o vilă în Muntenegru, Sidra a declarat „a câștigat o vilă, dar a pierdut un oraș întreg”.

Tot scandalul provocat de declarațiile fostului comandant Halilovic este artificial, referendumul de duminică este însă o realitate care va adânci si mai mult suspiciunile și tensiunile între grupurile etnice din Bosnia-Herțegovina.

Pe 25 septembrie, în partea sârbească a Bosniei-Herțegovina, Republika Srpska, ar urma să fie organizat un referendum privind Ziua neoficiala a republicii. Un vot care ar putea duce la implozia Bosniei-Herțegovina și a întregii arhitecturi pusă la punct prin acordurile de pace de la Dayton (14 decembrie 1995). Un rezumat la analizei semnată de jurnalista Gordana Knezevic din redacția sud-slavică a Europei Libere.

Premierul MIlodar Dodic pare acum mai aproape ca nici odată de țelul său declarat: să creeze o enclavă sau un stat separat sârb într-un alt stat. Iar de partea cealaltă, nici conducerea musulmană, nici cea croată nu se opune. Pentru că au propriile agende.

Sârbii din Bosnia-Herțegovina comemorează de ani de zile, neoficial, ziua de 9 ianuarie drept ziua națională a Republicii Srpska. 9 ianuarie nu este data la care s-au semnat acordurile de pace de la Dayton, care au pus caopăt războiului din 1991-1995. Este însă data la care liderul de atunci al sârbilor bosniaci, Radovan Karadzic, între timp condamnat pentru crime de război, a proclamat crearea unui stat al sârbilor în Bosnia.

Reprezentantul musulmanilor în președinția trimpartită, Bakir Izaetbegovic, a criticat sărbătoarea de 9 ianuarie drept discriminatorie și a cerut interzicerea ei. Ceea ce a și făcut Curtea Constituțională. Ca răspuns, Milodar Dodik a decis organizarea referendumului din 25 septembrie.

„Considerați data de 9 ianuarie potrivită pentru a marca Ziua Națională a Republicii Srpska?” - este întrebarea pusă la referendum. Cum majoritatea locuitorilor sunt sârbi, este ușor de ghicit care va fi rezultatul.

Pe fundalul acestei crizei sau profitând de faptul că atenția internațională, câtă este, se concentrează pe Republica Srpska, croații din Bosnia își urmează propriul țel: o regiune separată, reînvierea micului stat care a existat între 1992-95, Herceg Bosna.

În acest timp, musulmanii bosniaci ignoră ambele crize, fiind mult mai absorbiți de relațiile Turcia și speră că planurile separatiste ale sârbilor vor fi oprite de comunitatea internațională.

Reprezentantul internațional pentru Bosnia-Herțegovina, Valentin Inzko, ar putea bloca votul, dar nu-l poate și zădărnici. Pentru că deciziile sale mai trebuie aprobate de așa-numitul Consiliu pentru Aplicarea Păcii, format din 55 de stat între care Rusia. Jocul Rusiei în ultimii ani a fost de a submina constant statalitatea și așa fragilă a Bosniei. Iar acum nu dă nici un semn că ar vrea să blocheze referendumul din septembrie.

Majlinda Kelmendi a câștigat duminică noapte (7 august) prima medalie de aur pentru Kosovo, țară care și-a facut debutul olimpic anul acesta, la Jocurile de vară de la Rio. Kelmendi a cîștigat finala la judo (52kg), învingînd-o pe italianca Odette Giuffrida. Republicam cu această ocazie, blogul semnat de Gordana Knezevic (n.red)

Kosovo a devenit membru al Comitetului Olimpic Internațional cu numai doi ani în urmă, iar la Rio de Janeiro va fi prima sa participare la Jocurile Olimpice.

Majlinda Kelmendi (25 de ani), dublă campioană mondială la judo (52 kg) va fi portdrapelul echipei la ceremonia de deschidere. Un basm, devenit realitate.

„Sunt atât de mândră pentru că este prima participare a Kosovo la Jocurile Olimpice. Iar eu o să duc drapelul. Toată familia o să fie acolo”, a declarat Kelmendi într-un interviu pentru CNN.

Kelmendi a câştigat primul titlu mondial pentru Kosovo în 2013, la Rio. Țara fusese acceptată cu numai un an înainte în Federația Internațională de Judo.

Anul trecut, când și-a apărat titlul la campionatele din Rusia, Kelmendi a trebuit să înfrunte și birocrația rusă înainte de finala împotriva campioanei olimpice franceze Pricilla Gneto.

Rusia, care sprijină Serbia necondiționat, nu a recunoscut Kosovo ca stat independent. Așa că până în ultimul moment nu a fost clar dacă Kelmendi va avea dreptul că intre în competiție reprezentând Kosovo. În marginea campionatului mondial de la Kazan au avut loc, de aceea, negocieri multiple și complicate. În ultimă instanță, Kelmendi a primit acest drept în urma intervenției președintelui Federației Internaționale de Judo.

Acum, pe 5 august, va purta drapelul țării ei în fața lumii întregi. Kosovo este recunoscut de 110 de țări, dar nu este țară membră ONU. În Comitetul Olimpic Internațional a fost primit în decembrie 2014.

„A fost lucrul cel mai bun, nu numai pentru sport, ci pentru generații întregi care acum pot visa să participe la Jocurile Olimpice reprezentând Kosovo”, a mai declarat campioana mondială de judo în interviul pentru CNN (…).

Antrenorul lui Kelmendi, Drito Kuka se numără printre atleții ai căror vise sportive au fost distruse de războiul din Balcani. În 1992, urma să reprezinte Iugoslavia la Jocurile Olimpice de la Barcelona. Regiunea Kosovo, care tocmai își pierduse statutul de autonomie în cadrul federației, și-a retras însă atleții în semn de protest față de reprimarea minorității albaneze de către regimul lui Slobodan Milosevic. Iugoslavia a fost oricum suspendată de la Jocurile de la Barcelona ca urmare a sancțiunilor impuse de ONU pentru războiul din Bosnia. Cariera sportivă a lui Kukan s-a încheiat atunci, deși avea puțin peste 20 de ani.

Acum, mai bine de 20 de ani după Barcelona, va merge totuși la Jocurile Olimpice. Cele de la Rio. Nu ca sportiv activ, ci ca antrenor (…).

„Mă bucur atât de mult, - mai spune Kelmendi, - pentru o zi sau două, poate, voi reda celor din Kosovo zâmbetul pe buze, îi voi ajuta să uite că avem atâtea probleme în fiecare zi”.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG