Linkuri accesibilitate

Leonid Litra

vineri 28 aprilie 2017

Calendar

În acest an, scrutinul prezidenţial din Franţa este de zeci de ori mai important decît scrutinele precendente. Pînă acum, nu se întîmpla foarte des să fim cu ochi pe Franţa, care chiar dacă este foarte importantă, este, din păcate, oarecum departe de preocupările politicii noastre externe. Scrutinul care a avut loc este important mai ales pe fundalul anului 2016. Referendumul (Brexit) din Regatul Unit a făcut din 2016 un an trist pentru Uniunea Europeană. Pe lîngă Brexit, a mai fost şi referendumul din Olanda privind Acordul de Asociere UE-Ucraina care a pus în mare dificultate politica de vecinătate a UE.

Dar iată că în anul 2017 vocile sănătoase din interiorul UE prind contur. Acum o luna în urmă au avut loc alegerile parlamentare din Olanda, acolo unde partidul premierului Mark Rutte a obţinut o victorie sigură împotriva liderului de extremă dreaptă Geert Wilders. În Franţa, cu mare regret, avem partide poluliste de extremă şi pe dreapta şi pe stînga. Atît candidatul de extremă dreaptă Marine Le Pen, cât şi cel de extremă stîngă Jean-Luc Melenchon au optat pentru ieşirea din UE, reîntoarcerea controlului la graniţele naţionale, ieşirea din blocul militar al NATO şi bineînţeles o cooperare mai strînsă cu Rusia. Şi în Germania există astfel de forţe, fie este vorba despre Alternativa pentru Germania fie partidul de stînga.

Ceea ce uneşte aceste trei ţări este că în toate au loc alegeri în acest an şi care pot schimba radical felul în care poate arată Uniunea Europeană. La fel, aceste state fondatoare ale UE, de rând cu Italia, Austria, Grecia, Spania, etc, au partide populiste destul de puternice care reprezeinta un pericol eminent pentru proiectul Uniunii Europene – proiect care a reuşit să asigure pacea şi bunăstarea Europei de la mijlocul secolului trecut. Mai există o dimensiune care uneşte aceste partide: simpatia faţă de Kremlin – pentru că cine se aseamănă se adună. Mulţi dintre liderii partidelor de extremă nu s-au ruşinat să cocheteze deschis cu acţiunile subversive ale Rusiei în UE sau să aprecieze pozitiv anexarea ilegală a Crimeei. Mai mult că atît, unii, cum ar fi Frontul Naţional condus de Marine Le Pen, au “împrumutat” bani din Rusia pentru campanie.

Revenind la Franţa, putem trage cîteva concluzii după primul tur. Prima şi cea mai importantă este că Le Pen are foarte puţine şanse să cîştige în faţă centristului Emmanuel Macron. De fapt, Le Pen poate atinge un maxim de 40% în turul doi, chair dacă sondajele spun că al doilea tur se va sfîrşi cu 65% / 35% în favoarea lui Macron. Doi, societatea franceză este destul de polarizată, poate chair atît de polarizată cum a fost şi în Moldova în timpul scrutinului prezidenţial. Această polarizare a generat o prezenţă la vot destul de mare (76,21%) care este de altfel tipică pentru Franţa. Trei, sistemul de facto bipartisan care a existat în Franţa începînd cu anii ‘80 a căzut. Orice scrutin era o cursă între conservatori (republican) şi socialişti, iar în acest an nici unul dintre ei nu a ajuns în turul doi. Patru, preşedintele nu poate face prea mult dacă nu are sprijinul parlamentului. În iunie vor avea loc alegeri parlamentare care vor arată dacă viitorul preşedinte îşi va exercita atribuţiile pe deplin sau va exista un proces de coabitare (cohabitation).

Cel mai important însă, este faptul că probabila victorie a lui Macron ascunde în sertar chestiunea Frexitului şi întăreşte alinata franco-germană care este existenţială pentru proiectul Uniunii Europene dar şi pentru capacitatea UE da a face faţă unor presiuni din afară.

Vorbind pe înţelesul tuturor, cam 50 de mii de lei trebuie să dea fiecare cetăţean pentru a satisface pofta lui Igor Dodon de a plăti datoria regiunii transnistrene pentru gazul consumat. Bineînţeles, este un calcul primitiv, pentru că suma ar putea fi şi mai mare. Dar suma nu contează, pentru că aproape nimeni nu va fi de acord să plătească datoria unor companii care au tocat miliarde de dolari în toţi aceşti ani cînd s-a acumulat datoria.

Cvazi-majoritatea cetăţenilor din Moldova nu va fi de acord să plătească datoria lui Dodon. Poate Igor Dodon nu ştie, dar o bună parte din populaţia Moldovei nu a ţinut niciodată în mână o suma atît de mare. E ridicol să pui pe umerii oamenilor un miliard din banii furaţi din bănci şi încă șase miliarde aparţinînd altor entităţi. Pînă la urmă, de ce ar trebui să plătească oamenii o datorie odioasă? O datorie care a fost creată intenţionat pentru a submina şi mai mult independenţa Moldovei dar şi pentru a finanţa indirect regimul separatist de la Tiraspol.

Mai mult că atît, din cîte cunosc, majoritatea oamenilor din stînga Nistrului au plătit atît cît li s-a cerut, iar faptul că aceşti bani nu au ajuns pe contul Gazprom reprezintă o acţiune deliberată a Rusiei prin care a sponsorizat existenţa regimului de la Tiraspol. Şi la urma urmei, datoriile Moldovagaz (dintre care mai mult de 90% sunt ale Tiraspoltransgaz) care este deţinută în mare parte de Gazprom, sunt o datorie a unei subsidiare către compania mamă – să se lămurească ei între ei.

Din punct de vedere politic, Igor Dodon a primit a doua bilă neagră, după cea primită ca urmare a declaraţiilor de la Moscova. Dar de această dată, bila neagră este una mult mai grea, pentru că atentează, chiar dacă teoretic, la banii cetăţenilor, inclusiv a simpatizanţilor lui Igor Dodon. Imaginaţi-vă cîţi din membrii Partidului Socialist sunt gata să plătească datoria odioasă a Tiraspolului către Gazprom? Sau şi mai bine, să rămână membri de partid cei care sunt gata să plătească. Va pot spune sigur că rămâne partidul fără membri.

Dar nu e intenţia mea să mă preocup de soarta Partidului Socialist. Pe mine mă deranjează că un politcian care nu ştiu din ce cauza ocupă şi funcţia de preşedinte, îşi permite să vîndă ţară, şi încă cu aşa o viteză şi atît de deschis. Licitaţia încă nu a fost anunţată, dar el a început deja să vîndă. Iar asta înseamnă că dacă pînă acum ratingul lui şi al partidului creştea, după aceste declaraţii va începe să scadă.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG