Linkuri accesibilitate

Vladimir Beşleagă

Calendar

Am recitit pentru această oră de comemorare două cărţi care preced romanul postum „MOJUD”.

Prima este nuvela care se numeşte „Duhul apelor”, a doua romanul „Portretul pictorului şi demonii săi”. Le-am reluat ca să-mi fac o idee despre evoluţia creatoare a lui Valeriu Babansky. Ţin să vă spun că în „Duhul apelor” autorul se arată cu adeevărat fascinat de lumea, stihia culorilor. Iată, îl avem aici, cu noi, pe maestrul Danilişin care a onorat prin imaginile sale, a înobilat cea de-a doua carte „Portretul pictorului şi demonii săi”, în care Valeriu a încercat să surprindă cele mai ascunse taine, secretele profunde ale actului creator... Se zice că maestrul Danilişin avea anumite rezerve în privinţa ilustraţiilor incluse în cartea sa de Valeriu Babansky, o să spună dumnealui... Eu, însă, ţin să menţionez că nu e vorba de un personaj concret, real, ci de un personaj-ficţiune...

Acum revin şi o să încerc a arunca un fel de punte între două momente, foarte interesante.

M-am întrebat: de ce oare Valeriu Babansky în această ultimă carte, romanul „MOJUD”, a recurs sau, cum s-ar zice, şi-a luat ca prototip, ca erou literar un personaj dintr-o altă confesiune religioasă decât cea creştină. Putea să opteze pentru marii mistici creştini. Au existat, şi mistici, au fost şi sfinţi.

El, însă, a mers spre sufism.

Sufismul este curentul mistic al Islamului. Islamul este o credinţă, o religie mai tânără şi decât iudaismul şi decât creştinismul. Datează de la anul 622, când a luat naştere prin profetul Mahomet...

De ce? m-am întrebat eu, a recurs la acest univers ficţional, pentru că, în ultimă instanţă,un roman nu este decât o LUME IMAGINARĂ, deşi comportă şi sensuri colaterale. Am reflectat şi am găsit o explicaţie, care poate fi luată şi ca o... simplă ipoteză.

Dar cred că e mai mult decât atât.

Iat-o: când personajul din „Duhul apelor”, pictorul Matei Neagu, care în viaţa lui a fost mare mahăr, preşedinte al Uniunii Artiştilor Plastici, om cu privilegii, când şi-a dat seama că şi-a irosit talentul, şi-a pierdut esenţa, a pierdut tot ce a avut el, atunci decide să se întoarcă la casa părintească ca să se reîntâlnească cu propria copilărie – aceea care l-a format în viaţa lui şi care i-a trezit darul de a picta.

Intervine aici factorul autobiografic al autorului: în acel mediu al lacului Ialpug şi al satului natal exista o credinţă, un mit că cine este om ales, cine are harul sfânt în el, îl va vedea pe Calul Năzdrăvan, pe Armăsarul Năzdrăvan ieşind din adâncul apelor, din fundul lacului, arătându-.se în toată splendoarea lui. O dată îi zice Calul Năzdrăvan, altă dată Armăsarul de Argint, pentru că era tot ca şi cum turnat din argint...

Deci, revine la casa părintească şi aşteaptă. Aşteaptă să iasă acel Armăsar, care să-i demonstreze, să reînvie într-însul frumuseţile şi farmecul copilăriei, ştiind că de acolo, din copilărie i-a venit talentul, harul, din adâncul copilăriei.

Aşteaptă, aşteaptă, dar fabulosul Armăsar nu apare din adâncri.

Iată că vine la el un băieţaş din vecini, un puşti de vreo 4-5 ani. Se aşază alături, la fereastra ce dă spre lac şi aşteaptă şi el... După ce aşteaptă ei aşa o oră, două, o seară, două la rând, la un moment dat copilul strigă: „Iese! Îl vezi? Iese! Vine! A ieşit! Iese!” El care atâta l-a aşteptat,el care nu ştia dacă o să iasă acel Cal Nazdrăvan sau n-o să iasă, iată că... a ieşit!

Când a strigat copilul, atunci...

L-a văzut şi el sau nu l-a văzut?

Şi dacă, totuşi, nu l-a văzut?

S-a dus atunci, a intrat EL în lac, și s-a dus EL la Calul Năzdrăvan.

Sfârşitul este trist.

Este tragic.

Acest moment mi-a sugerat ideea, mi-a explicat cauza, motivul pentru care Valeriu Babansky a scris această carte optând pentru sufism, orientându-se spre marii mistici ai sufismului. Pentru că sufismul are un cult aparte pentru apă, pentru mediul acvatic. Iar apa, după cum se ştie şi o confirmă filozofia simbolurilor, este un element-simbol dintre cele mai vechi, mai nobile, mai sfinte. Din apă se naşte viaţa, prin apă se înnoieşte lumea, prin apă ne botezăm, prin apă dacă e învolburată ne pierdem... Prin apă, prin apă, prin apă...

Este un simbol de o răpitoare frumuseţe.

Un al doilea moment: ca să scrii o carte şi să fii convingător, trebuie să-i dăruieşti substanţă din propria existenţă, din propria fiinţă. Apa, acest element sacru a fost stihia cea mai apropiată şi scumpă sufletului lui Valeriu Babansky. Dacă s-ar fi născut la munte, ar fi trăit într-un mediu pietros, stâncos, posibil ar fi ales mediul acela, dar a descoperit în mistica sufismului simbolul apei şi a mers spre el...

Valeriu Babansky a fost un poet subtil: are imagini şi sonorităţi extraordinare.

Stilul lui, cu fiecare carte, devine tot mai eterat, tot mai fascinant. În această ultimă carte este superb, dar e şi una complicată. Ca s-o pătrunzi trebuie să mai fi parcurs ceva lecturi, după care să vii la ea, să vii bine pregătit.

În fine, ţin să spun, în special pentru tineri, despre cea ce a căutat în creaţia lui Valeriu Babansky. Ce a vrut el? Ca un adevărat artist hărăzit cu scânteia geniului, iar el vorbeşte în mai multe rânduri despre geniu, a fost în totală contradicţie cu mizeria lumii. Când se referă la lume, spune că toţi oamenii sunt adormiţi, da, adormiţi şi trăiesc o viaţă de nu se mai trezesc, rămân adormiţi, adormiţi, adormiţi. Numai atunci când omul face un efort ca să se golească pe sine de mizeria vieţii, de deprinderile urâte şi nu numai urâte, ci şi mecanice, atunci începe să se trezească... El zice că omul vine în lume şi lumea îl înghesuie şi îl îmbibă cu fel de fel de lucruri urâte... Trebuie să ieşi din tine, să te goleşti de sinele tău strein, să depăşeşti eul tău egoist, să te cureţi şi atunci vine şi intră în tine lumina lui Dumnezeu, și atunci vine frumuseţea cea mare pe care foarte puţini ajung s-o vadă şi s-o simtă, s-o contempleze...

Intuiţia îmi spune, iar opera lui o dovedeşte, că dânsul, lucrând la cărţile sale a fost mereu obsedat de ideea că n-o să poată atinge înălţimea visată, n-o să poată ajunge la frumuseţea supremă şi, astfel, trecea de la o carte la alta. În unele din ele era pe cale să se autodesfiinţeze.

Acesta este artistul adevărat: dacă nu reuşeşte să realizeze la modul maxim ceea ce şi-a propus, consideră că a eşuat, deci viaţa nu mai are sens şi nu mai face s-o trăieşti. Or, tentaţia autodesfiinţării este pronunţat prezentă în scrisul lui Valeriu Babansky.

Iar această ultimă carte ne oferă frumuseţi alese. Prin ea el a acces, în sfârşit, la starea de totală beatitudine, de întâlnire cu lumina luminilor, la întâlnirea cu Dumnezeu. A ajuns şi a plecat din lumea aceasta a mizeriei. Aici stă taina scrisului lui. Ne spune: „Omul trebuie să tindă să vadă dincolo de aparenţe.” La pictori, când vorbea despre pictori – dincolo de forme, dincolo de culori... Or, ideea lui are şi suport ştiinţific, demonstrat de fizica subatomică: lucrurile, formele pe care le vedem noi nu sunt decât aparenţe. În adâncul lor se ascund esenţele. Aceste esenţe pe care le căuta în cărţile precedente el le spunea UNDE. Da, fiecare obiect, fiecare substanţă emană unde pe care noi urmează să le percem, să învăţăm să le prindem. În ultima carte, în „MOJUD” le numeşte nu unde, ci VIBRAŢII. Vibraţii, vibraţiile cele mai subtile, cele mai fine. Când omul se eliberează, se goleşte de eul lui egoist, de orgoliile lui, de toată tina vieţii, sufletul i se deschide spre frumuseţea supremă a lumii. Iar ca să ajungă la EA, omul trebuie să tindă cu toată fiinţa lui spre DINCOLO, dincolo de aparenţe...

Anume acest DINCOLO l-a fascinat toată viaţa! Şi iată că l-a trăit, prin efort, prin tehnici...

Or, cartea „MOJUD” nu e doar o carte despre un mistic. În ea o să găsiţi expuse tehnici cum să ajungi DINCOLO DE APARENŢE. Veţi afla pagini întregi unde se dau îndrumări în acest sens. E ca şi cum o carte manual, manual de mistică. Sunt pagini cum să urci treaptă cu treaptă, iar pentru asta nu e destul o oră sau două, o zi, două, o lună, două – ci ani la rând, ba chiar... o viaţă!

La un moment dat personajul, iar prin el străluminează autorul însuşi, ne spune: „Atâtea frumuseţi am văzut şi am contemplat din ceea ce am visat, dar iată că m-am întors înapoi în lumea asta mizerabilă, în lumea asta adormită, în lumea asta... De ce n-am rămas eu acolo, DINCOLO?”

Valeriu Babansky şi-a scris ultima carte, a finisat-o cu brio şi a rămas... DINCOLO...

Mai 2015

Pe 16 mai curent, în Piaţa Marii Adunări Naţionale a avut loc un miting al „Acțiunii 2012”, după care a urmat un Marş al Unirii.

Am fost prezent la această acţiune istorică.

Magnifică.

Emoţionantă.

Ideile enunțate de tineri de la tribună:

1. Vectorul european al RM este compromis.

2. Sărăcia, mizeria, furturile, corupţia, hoția se amplifică. Pe acest fundal suntem traşi-împinşi în îmbrățișarea monstrului din răsărit.

3. Singura soluţie ce ne mai rămâne este revenirea la Patria-Mamă România...

„Unire! Unire! Unire!” au scandat în repetate rânduri demonstranţii adunaţi în Piaţa Marii Adunări Naţionale. La fel şi alte, tot alte cereri şi nevoi şi revolte ale populaţiei au răsunat la acel miting...

A urmat Marşul propriu zis.

Am mers şi eu, împreună cu toată lumea, pe tot parcursul lui.

Am fost cu adevărat entuziasmat, că tinerii, acei tineri care şi-au exprimat indignarea pe 7 aprilie 2009, s-au mişcat, în sfârşit, şi realizează această manifestare politică, comportând o profundă semnificație istorică.

Despre traseul Marşului şi ce s-a strigat în anumite momente.

  1. La Casa Guvernului: „Hoţii! Hoţii! Hoţii!” Şi: „Jos Mafia!”
  2. La Ambasada Rusiei: „Armata rusă afară!” Şi: „Rusia nu uita: Basarabia nu-i a ta!”
  3. La Curtea Constituţională: „Ruşine!”
  4. La Ministerul Justiţiei: „Ruşine!”
  5. La hotelul Dacia, unde ieșiseră diplomaţi străini: „Unire!” Şi: „Jos Mafia!”
  6. La Ambasada României: „Unire! Unire! Unire!” Şi: „Deșteaptă-te, române!”

Apropo, pe tot parcursul s-au făcut auzite şi multe alte chemări, enunțuri, printre care şi: „Noi suntem români!” Şi: „Limba română - singura stăpână!”...

17 mai 2015

P.S. Şi discursurile de la tribună, şi traseul Marşului au fost bine rostite şi gândite, dar am şi unele observații, care, pe viitor, ar putea fi de folos pentru asemenea manifestaţii de amploare.

1. Urcând în sus, spre Mateevici, unde se află Fostul Sediul al Sfatului Ţării, cel care a realizat Unirea din 1918, nu s-a făcut auzită nicio vorbă, la fel şi în trecere pe lângă ambasada SUA.

2. Lumea a mers şi pe lângă sediul Uniunii Scriitorilor din Moldova, dar tot în tăcere sau cu alte aclamații. S-a uitat că... anume scriitorii au fost cei care au demarat Mişcarea de Renaştere şi Eliberare Naţională la sfârşitul anilor '80 ai secolului trecut.

3. La sediul ambasadei României s-a produs un moment de jenă, organizatorii îndemnând mulţimea să intoneze imnul naţional al românilor, ceea ce nu s-a reuşit, dat fiind că... ş.a.m.d. Mai nimerit ar fi fost să fie intonat Imnul prin Radio.

Şi un P.P.S. Pe tot drumul Marşului am văzut prea puţini intelectuali, iar dintre oameni de creaţie şi mai şi! Ce să mai zic de... scriitori? Mă uitam atent la coloana ce înainta majestuos, pe o distanţă considerabilă, doar-doar voi descoperi vreo faţă cunoscută de coleg, dar, vai! nu a fost să fie. Abia spre finală, la o intersecție, ceva mai sus de Ambasada României, l-am detectat pe domnul Vasile Nedelciuc şi m-am bucurat că nu sunt singurul care să-mi reprezint breasla! E şi domnia lui prezent în Agenda Scriitorilor!

Iar în finală mi-am amintit că chiar ceva mai sus de Ambasada României un personaj cu o înfățișare de loc observabilă, dar cu un aparat foto la gât ne-a fixat pe mine şi pe istoricul Gheorghe Negru în memoria lui digitală. Şi nu o singură dată, ci de câteva ori! La care colegul meu Gheorghe zice: „Acesta-i un ...agent. Îl cunosc bine: am discutat cu el... Îşi face datoria... Dar e un băiat bun...”

Şi eu, la rândul meu: „Toţi agenţii sunt băieţi buni... Îi cunosc destul bine de decenii bune...”

Şi o ADDENDA.

Am avut surprize plăcute şi mai puţin plăcute. Am fost observat de mai mulţi participanţi la demonstraţie, dintre care menţionez două cazuri. O doamnă în etate m-a acostat în dreptul sediului Preşedinţiei şi m-a însoţit până pe aproape de cel al SIS-ului, făcându-mi reproșuri, că... de ce am vorbit la mitingul din 3 mai, că aceia nu sunt pentru Unire! Şi de ce am zis că liderii DA vor fi deputaţi, că... acolo figurează persoane compromise... Că eu trebuie să pledez pentru Unire... La care i-am răspuns: Doamnă, noi, scriitorii, demult am realizat Unirea... Acum a venit rândul Tinerilor s-o facă... Celălalt caz: o tânără mamă, cu pruncul în braţe, a dorit să facem o poză împreună... „Cu plăcere!” După ce am făcut şi una cu camera mea, am întrebat-o cum se numeşte dulcea copilă?

„Lenuţa!” La care am exclamat: „Iată că şi Ileana Cosânzeana a participat la Marele şi Sfântul Marş al Unirii din 16 mai 2015!”.

V.B.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG