Linkuri accesibilitate

Cum e să fii jurnalist în regiunea transnistreană


La Tiraspol, 14 iunie 2014
La Tiraspol, 14 iunie 2014

Bună ziua, dragi ascultători. La microfon, Radu Benea, prezentatorul emisiunii Dialoguri transnistrene. Din sumarul ediţiei:

Câtă libertate a cuvântului există în Transnistria? Din ce medii se informează şi în care au mai multă încredere locuitorii regiunii? Şi… un reportaj special de pe arena de gheaţă a Patinoarului din Tiraspol.

Începem, ca de obicei, cu buletinul de știri şi principalele evenimente ale săptămânii trecute.

***

Președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, și-a exprimat speranța că integrarea europeană va deveni obiectivul tuturor moldovenilor, pentru că de beneficiile ei se vor bucura cu toții, inclusiv locuitorii regiunilor transnistreană și găgăuză. Barroso a lansat acest apel la o conferință de presă joi, când a avut la Chișinău întruniri cu politicienii guvernării și ai opoziției. La Chişinău, Barroso a semnat acorduri pentru asistență europeană de peste 50 de milioane de euro în domeniul energetic, pentru dezvoltarea regiunilor rurale şi implementarea acordului de liberalizare a vizelor cu UE. După Moldova, Barroso a vizitat Georgia, țară care, ca și Moldova, urmează să semneze un acord de asociere la UE la 27 iunie.
Grigori Karasin
Grigori Karasin
Premierul Moldovei, Iurie Leancă, l-a asigurat pe viceministrul rus de externe, Grigori Karasin, că apropiata semnare de către Moldova a Acordului de Asociere la UE nu contravine cooperării cu Rusia, nici CSI. „Vrem să avem relații foarte bune cu Moscova. Suntem transparenți în procesul de apropiere de UE, nu avem ce ascunde și Acordul de Asociere nu contravine cooperării cu Rusia. Dorim să fim un partener previzibil, fapt ce va asigura o bună cooperare atât în Est, cât și în Vest", a spus Leancă la discuțiile avute la Chișinău cu diplomatul rus. Înaintea sosirii, luni, în Republica Moldova, Karasin a exprimat temerea că semnarea acordului de liber-schimb cu UE va dăuna relațiilor economice moldo-ruse. Aflat la Tiraspol, diplomatul rus a declarat că Moscova va continua să sprijine regiunea transnistreană în domeniile economic şi social.

Într-un interviu acordat Europei Libere, europarlamentara Monica Macovei, şefa comisiei UE – Moldova a declarat că atunci când preşedintele României Traian Băsescu a vorbit la Vilnius despre o eventuală unire a Moldovei cu România, mesajul sau a fost direcționat către Federaţia Rusă pentru ca aceasta să-şi înceteze presiunile la adresa Chişinăului şi pentru a nu împiedica parafarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeana. Monica Macovei spune că acest mesaj a fost înţeles la Moscova, dar şi-a exprimat îngrijorarea faţă de acţiunile viitoare ale Rusiei până la semnarea acordului la sfârşitul acestei luni, şi după aceea, în perioada electorală. Macovei a adăugat că ea pledează în cadrul Parlamentului European pentru ca Moldova să obţină un statut special: „Eu am susținut în plen și susțin în continuare că Republica Moldova trebuie luată imediat în Uniunea Europeană pentru a o scoate de sub influența politică și economică a Federației Ruse”, a spus Monica Macovei.

În Republica Moldova a fost comemorat primul val de deportări staliniste în masă, care a avut loc în noaptea de 12 spre 13 iunie 1941. Atunci au fost deportaţi din Moldova peste 22 de mii de oameni. În total, în Moldova au avut loc trei valuri de deportări în masă: în iunie 1941, iulie 1949 şi aprilie 1951, iar numărul celor deportați a fost de circa 58 de mii de oameni. La manifestări au participat conducerea de vârf, politicieni victime ale deportărilor și urmașii lor. O ceremonie de depunere de flori la monumentul victimelor deportărilor staliniste a avut şi oraşul Bender, însă de proporţii mult mai reduse.

Uniunea Europeană şi Rusia au căzut de acord să aibă convorbiri la nivel înalt cu oficialităţile ucrainene despre planurile Kievului de a semna Acordul de Liber Schimb cu Uniunea Europeană. Convorbirile ar urma să aibă loc pe 27 iunie şi ele au fost convenite într-o convorbire telefonică între preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, şi preşedintele Rusiei, Vladimir Putin. Moscova a ameninţat Ucraina că va lua măsuri împotriva Ucrainei dacă semnează acest acord impunând măsuri de protecţie comercială pentru mărfurile ruseşti.

***

Europa Liberă: În regiunea transnistreană s-a încheiat „Săptămâna libertăţii cuvântului”. Şirul de manifestări a fost organizat de Centrul informaţional şi de drept „Apriori” şi s-a desfăşurat în incinta „Clubului civic nr. 19” din Tiraspol. Relatarea corespondentei noastre în regiune Karina Maximova, vă este prezentată de Liliana Barbăroşie.
„Este o fericire să scrii ceea ce gândeşti şi o fericire să simţi că ceea ce ai scris a găsit un ecou în sufletul cititorilor.” Un gând care a fost exprimat de redactorul-şef al ziarului transnistrean „Omul şi drepturile sale”, Nikolai Buceaţki, şi a răsunat în cadrul unei discuţii la „Clubul civic nr. 19” despre ce înseamnă să fii jurnalist în Transnistria.

Experţi media, proprietari ai unor mijloace de informare în masă, redactori, jurnalişti şi studenţi s-au adunat să schimbe opinii despre starea în care se află jurnalismul transnistrean, schimbările în domeniu din ultimul an şi dacă se simte în societate nevoia unor noi medii de informare.

Referindu-se la tema profesionalismului, jurnalista independentă Marina Kireeva a scos în evidenţă existenţa unei etici „specific transnistrene” de care se conduc jurnaliştii locali.

„Spaţiul mediatic este foarte mic, noi toţi ne cunoaştem unii pe alţii. Şi să nu dea Domnul cineva, cândva, undeva şi pentru ceva să spună lucrurilor altfel – despre asta va afla toată lumea. Pentru că în noi este adânc înrădăcinată autocenzura. Este probabil ceea ce ne face deosebiţi şi ne deosebeşte de alţii.”

Aproape toţi care au luat cuvântul au fost de acord că între jurnaliştii transnistreni nu există solidaritate şi susţinere reciprocă. O concluzie sonorizată de Marina Kireeva:

„La noi nu există aşa ceva. Să fim sinceri, noi nu ne vom veni unul în ajutorul celuilalt. Dacă cineva va fi concediat, nimeni nu-i va lua apărarea.”

Vorbind despre mediile de stat şi cele nestatale, jurnaliştii cu experienţă au exprimat opinii diferite, dar au fost unanim de acord că societatea civilă, care în Transnistria este în stare embrionară, poate şi trebuie să îndeplinească funcţia de control din partea societăţii. Opinie exprimată de Nikolai Buceaţki:

„Cine are nevoie de presă de stat, obligatoriu – cu ce scop? Medii de stat ca să facă propagandă în favoarea puterii? Trebuie să există un „Monitor oficial”, unde ei să-şi publice ucazurile şi legile lor. Iar pentru modul în care acestea sunt realizate în practică – există controlul societăţii, care trebuie să dea aprecierea cuvenită, să recomande puterii ce să mai corecteze. Iar de propagandă în favoarea unor persoane aflate la putere nu este nevoie. Există ţări în care mediile de stat lipsesc – şi este foarte corect. Presă de stat nici nu trebuie să existe într-o societate dezvoltată. Presa trebuie să fie în opoziţie puterii.”

Pe Buceaţki l-a completat colegul său, proprietarul companiei de radio şi televiziune „Novaia Volna”, Grigori Volovoi:

„În Transnistria, una din cauzele ce determină presa să publice materiale de opoziţie este politica editorială conservatoare a mediilor de informare oficiale, care practic exclud materialele critice serioase.”

Mai există în spaţiul mediatic transnistrean şi problema accesului la informaţie. Şi-a împărtăşit experienţa şi redactorul-şef al televiziunii on-line de la Râbniţa „Lik-TV”, Irina Şlaeva.

„Jurnalistul nu reuşeşte întotdeauna să reflecte obiectiv o temă, să relateze despre o problemă sau alta, pentru că oamenii care se află în structurile de stat, la conducerea întreprinderilor adesea nu doresc să vorbească, de teamă, cum li se pare lor, să nu divulge vreun secret sau să zică ceva pentru ce ar putea fi concediaţi. De aceea, informaţia ajunge să fie trunchiată. Cred că în asemenea cazuri, nici nu merită să te apuci de o temă sau alta.”

Mulţi oameni preferă astăzi să se informeze din reţelele sociale de pe internet. Dar în Transnistria acest lucru nu-i chiar atât de simplu, spune Grigori Volovoi:

„Un loc deosebit în viaţa societăţii transnistrene l-a avut site-ul forumului social transnistrean. Chiar dacă oficial nu era un mijloc de informare în masă, numărul utilizatorilor era atât de imens încât pentru mulţi a devenit o platformă de schimb de opinii, pentru publicarea unor informaţii sau a unor dezinformări. Dar din cauza presiunilor care s-au exercitat asupra administratorilor săi, forumul a fost închis.”

Din păcate, soarta acestui forum au avut-o şi alte resurse locale de internet. Până în prezent, nimic care să-i devină o alternativă, la fel de populară şi de actuală, în regiunea transnistreană încă nu a apărut.

***

Europa Liberă: Din ce surse se informează locuitorii regiunii transnistrene şi în ce medii de informare au mai multă încredere? Am încercat să aflăm discutând cu mai mulţi locuitori din Tiraspol.
„Citim ziare, ne uităm tot timpul la postul nostru TV „Pervîi Kanal”. Mie totu-mi convine şi toţi oamenii la noi sunt foarte buni.”

„Numai din Internet. Îmi place să navighez şi acolo informaţia-i detaliată. Vin ştiri pe VKontakte, Odnoklassniki, Yandex. Stau mai mult în reţele sociale. Acolo ai şi ştiri şi comunici.”

„Avem ziarul Pridnestrovie, avem şi Gomin în limba ucraineană. Facultatea de limbă ucraineană la care studiez e abonată la ziarul Gomin şi noi o citim. Urmărim ştirile, la diferite posturi TV - Rossia, Pervîi Kanal, şi desigur pe Internet.”

„Mă informez din Internet, din diferite surse – Lenta.ru, Rambler, la televiziuni mă uit on-line. În ce am încredere? TV PMR, TSV…”

„Eu fac comerţ cu medii din informare. Citesc absolut totul. Noi vindem mai mult ziare ucrainene şi, comparând informaţia publicată de presă ucraineană şi ceea ce se spune la posturile de televiziune ruseşti e limpede că există foarte multe discrepanţe, foarte multe critici ce nu corespunde realităţii. În ziare şi la televiziunile ucrainene, nu ştiu de ce, ei tot timpul învinuiesc pe cineva, dar nu încearcă să caute pricina în ei înşişi. Am citit chiar acum un articol în care autorul zice: de ce-i cerem socoteală lui Putin, care-i departe, şi nu lui Poroşenko, cel care-i alături? Nu există informaţii veridice că ucrainenii ar lupta cu ucrainenii. Din cauza dezinformării şi Occidentul judecă altfel.”

„La televizor nu mă uit. Mă informez din internet, din diferite surse, bloguri. Din posturile locale prefer TSV. Televiziunea PMR nu mă interesează, e un post de stat şi e limpede că susţine puterea şi ce li se spune aceea arată. Toate ştirile sunt ticluite în scopul urmărit de putere.”

Europa Liberă: Opinii culese pe străzi din Tiraspol.

***

Europa Liberă: Regiunea transnistreană se pregătește să adopte o nouă lege a presei, după modelul celei din Rusia. Proiectul a fost finalizat, dar încă nu a fost supus unei dezbateri publice. La etapa elaborării sale în Sovietul suprem, unii deputaţi au propus ca paginile internet sau forum-urile on-line care difuzează puncte de vedere critice nefondate şi denigratoare, inclusiv la adresa puterii, să fie închise fără o decizie judecătorească prealabilă. Propunere care se pare însă că nu şi-a găsit reflectarea în proiect, dar a trezit anumite îngrijorări. În vara anului trecut, cele mai populare forum-uri şi publicații on-line din Transnistria au fost închise, iar în toamnă a urmat închiderea redacției din Tiraspol a agenţiei ruse de ştiri Novîi Reghion. În acest condiţii, de ce este nevoie de o nouă lege a presei, l-am întrebat pe jurnalistul din Tiraspol, stabilit la Chişinău, Ernest Vardanean.
Ernest Vardanean
Ernest Vardanean
Ernest Vardanean: „Mai întâi de toate, vreau să spun că legea cu privire la mass-media în Transnistria ar trebui modificată demult pentru că prima ediție a fost adoptată în consiliul suprem al Transnistriei, în anul 2003, și a fost un proiect de lege, propus de deputatul de atunci Alexandr Radcenko. Și, din mai multe considerente, această lege pare a fi depășită, dar și una insuficientă din punct de vedere al clasificării mass-media. Deci în legea de atunci este stipulat că mass-media reprezintă doar un birou sau o redacție cu un număr anumit de persoane. Adică nu era vorba de post de televiziune sau post de radio, sau un ziar și așa mai departe. Și în lege lipsea totalmente noțiunea de internet sau de agenție on-line. Deci legea trebuie modificată, aceasta e una. Și a doua: evident că Transnistria merge pas în pas cu Federația Rusă și, dat fiind faptul că în Rusia deja a fost introdus un număr de amendamente și, mai întâi de toate, este vorba de proiectul de limitare a accesului copiilor la anumite informații care țin de pornografie, sex, violență ș.a.m.d., era vorba de protejarea societății și a minorilor de un șir de informații, să zicem așa, neplăcute, nefavorabile. Acum Transnistria merge spre aceeași direcție. Totodată, transnistrenii acum vor să introducă și noțiunea de internet, surse de internet și cum trebuie să se procedeze cu astfel de surse de informații.”

Europa Liberă: Ernest, în contextul dezbaterilor asupra proiectului, credeți că noua lege ar putea să pună mai multă presiune asupra presei din regiunea transnistreană?

Ernest Vardanean: „Da, din acest aspect, evident că legislația transnistreană devine tot mai severă și îmi pare rău că se întâmplă așa pentru că, din nou, trebuie să spun că Transnistria merge în aceeași direcție cu Rusia, pentru că noi știm foarte bine că recent în Duma de Stat a fost înaintat un proiect de lege cu privire la lichidarea site-urilor, surselor de informații de pe internet care țin anumite critici în fața guvernării de la Kremlin sau, în genere, a guvernării moscovite. Eu știu că, în Rusia, există o sumedenie, enormă, de site-uri diferite care totuși își permit să critice guvernarea Federației Ruse, dar în Transnistria acest segment de internet este mult mai îngust și, după cum ați menționat dumneavoastră, anul trecut, au fost închise mai multe forumuri care tocmai criticau guvernarea de la Tiraspol și eu nu prea văd acum care este rostul ca legislativul de la Tiraspol să introducă noi restricții în acest sens. Deja, aș spune eu, spațiul virtual informațional al Transnistriei este aproape „curat” de oarecare critici în fața lui Șevciuk și a echipei lui. Deci nu prea văd sensul acestui amendament, dar, dacă există asemenea discuții și sunt asemenea intenții, înseamnă că, pur și simplu, cineva de la Tiraspol dorește să prevină apariția unor noi critici în fața guvernării. Așa o înțeleg eu.”

Europa Liberă: Cum ați caracteriza acum situația presei din regiunea transnistreană?

Ernest Vardanean: „Eu aș spune că situația cu libertatea exprimării în Transnistria este una dublă. Pe de o parte, după cum am menționat deja, spațiul virtual informațional este curățat de critici. Dar, pe de altă parte, presa oficială de la Tiraspol care ține de echipa lui Evgheni Șevciuk totuși este puțin mai liberă decât a fost în timpul lui Smirnov. Adică presa transnistreană de acuma nu se teme să discute probleme acute cu care se confruntă regiunea. Deci ei înșiși permit, adică guvernarea permite ca presa să scrie mai liber, mai deschis, mai echidistant, aș spune, dar numai prin limitele care au fost puse de către echipa lui Șevciuk. Adică o libertate mai mare, dar totuși în limite. Nu se teme lumea să vorbească, dar nu depășește anumite limite – autocenzură, aș spune așa.”

Europa Liberă: Opinia jurnalistului şi politologului Ernest Vardanean.

***
Patinoarul din Tiraspol
Patinoarul din Tiraspol
Europa Liberă: Corespondentul Europei Libere Andrei Babiţki, specializat în conflictele îngheţate din Caucazul de Nord şi din Georgia, s-a aflat recent în regiunea transnistreană, unde a realizat, între altele, un reportaj despre iniţiatorul şi patronul unui proiect neobişnuit în regiune - Patinoarul din Tiraspol. Interviul lui Andrei Babiţki vă este prezentat de Vasile Botnaru:

Se aşază în faţă, încrucişează mâinile şi pare să încremenească. Discuţia noastră durează aproximativ o oră. În tot acest răstimp, el nu-şi mai schimbă poza, rămânând nemişcat. Îmi aduc aminte de jocul pentru copii „Marea se leagănă”, în care câştigă acel care reuşeşte să stea nemişcat mai mult decât alţii într-o oarecare poziţie incomodă. Interlocutorul meu este Ghenadi Nemirovski, proprietarul complexului „Snejinka”, un patinoar imens, situat aproape în centrul Tiraspolului.

Dar în neclintirea lui nu e nimic artificial sau primejdios, nimic ce ar provoca incomoditate. Aceasta este reflectarea unei oarecare linişti de regim vechi, a unui echilibru interior şi a unei impasibilităţi totale. Şi toate se întâmplă chiar dacă îmi povesteşte despre afacerea sa care tocmai în acest moment nu trăieşte cele mai bune timpuri. Oricum, pentru a descrie situaţia în care s-a pomenit astăzi o întreprindere de curând foarte profitabilă, s-ar potrivi alte cuvinte, dar utilizarea lor nu este obişnuită într-o societate decentă. De aceea, voi renunţa.

Cum a început această poveste? Destul de banal: a venit, a văzut, s-a îndrăgostit:

„Sărbătoream Anul Nou cu prietenii în 2007 şi am decis să mergem undeva. A fost un An Nou destul de cald. Unde era să mergem? Am ales patinoarul din Chişinău. Am patinat. Astfel m-am aprins, a apărut o dorinţă mare ca şi în Transnistria să fie un patinoar. Nu exclud că a fost construit cu ajutorul lui Dumnezeu. L-am deschis în 2008. Pe data de 7 iunie, aşadar acum vor fi 6 ani de atunci”.

Nu e vorba că, atunci, la ai săi 44 de ani, Nemirovski ar fi fost măcinat de trândăveală, neştiind de ce să se ocupe, şi de aceea s-ar fi agăţat de prima afacere întâlnită în cale. Din contra: deja la începutul anilor ’90 ai secolului trecut el, originar din Tiraspol, s-a mutat cu traiul în Rusia, unde a început să tatoneze terenul pentru business. La acel moment, când deodată i-a venit în cap să patineze în Chişinău, într-un patinoar acoperit, adică către 2007, el era deja proprietarul unei mari întreprinderi din Sankt-Petersburg, care se ocupa de transportarea pasagerilor. Nu, Nemirovski nu era putred de bogat, dar a reuşit să înjghebe o avere destul de impunătoare. Din acele 3 milioane de dolari, care au fost cheltuiţi pentru ridicarea patinoarului, 80 de procente erau banii săi proprii. În 2010, peste 2 ani după momentul în care a început construcţia patinoarului, el a vândut afacerea din Sankt-Petersburg, fiindcă a considerat necesar să îşi concentreze toată atenţia asupra noii sale pasiuni.

Un patinoar într-un Tiraspol ce e ars de soare până la galbenul de pergament? De ce nu?! Va fi o astfel de afacere profitabilă, va fi ea acceptată de oameni sau nu – Nemirovski recunoaşte cu uşurinţă că, având în Rusia o întreprindere stabilă, demult pusă pe picioare, aceasta a fost o aventură.

„Pot să zic că patinoarul era o aventură bună, aşa cum am întâlnit sute de oameni care mi-au mulţumit, care au plâns de bucurie, să zicem, pentru că îl avem astăzi. Nu totul să măsoară în bani”.

Astăzi, când afacerea a ajuns într-un punct îngheţat, emoţiile pozitive pot veni doar din trecut. Spre exemplu, realizarea acestei idei îndrăzneţe şi aventuroase nu a avut niciun obstacol, nicio şpagă, niciun fel de şicane, atât de obişnuite, de obicei. „Hai, la treabă” – i-au zis.

„Pentru astfel de obiecte sociale nu e dificil să obţii acordul, pentru că apare un proiect sportiv fără ca statul să investească bani. Patinoarul presupune atât odihna cetăţenilor, cât şi dezvoltarea sportului. Terenul ni s-a oferit dintr-odată. Noi am venit cu propunerea că vrem nemijlocit să construim. Ni s-a zis un singur lucru: «Nu veţi da în bară? Se va realiza construcţia sau acolo va fi construit altceva?» Mi-am dat cuvântul că totul va fi în ordine. Terenul ni s-a dat în decursul unei luni, pe temei legal”.

Şi a început o viaţă nouă – una veselă şi parcă plină de un sens nou. Nemirovski arată mult mai tânăr la ai săi 50 de ani şi, la prima vedere, e clar că el este într-o perfectă formă fizică. La ai săi 45, construindu-şi propriul său patinoar, pasiunea sa a devenit hocheiul. El are şi o teorie, care mi s-a părut puţin bizară, în privinţa impactului pe care îl are acest joc sportiv asupra stării fizice a omului (aici totul e în regulă) şi asupra psihicului său (iar aici nu prea):

„Eu nu-mi imaginez cum poţi trăi fără hochei. Este unicul joc sportiv care dezvoltă toate grupurile de muşchi. Dacă practici acest sport doar pentru tine, obţii un corp sănătos, îţi dezvolţi respiraţia. Şi acesta este unicul joc sportiv în care, atunci când ieşi pe gheaţă şi patinezi, se deconectează creierul. Gândeşti doar cum execuţi mişcările, cum să iei pucul, cum să-l transmiţi, cum să-l reiei, cum să ajuţi echipei tale. Şi în acest răstimp nu te gândeşti la altceva decât la aceasta. Astfel, sistemul tău nervos se odihneşte”.

Nemirovski este îndrăgostit de gheaţă, care nu presupune doar fizicul, dar şi o latură metafizică. Pe lângă acestea, interlocutorul meu s-a dovedit a fi şi un antropolog autodidact. În opinia sa, organismul uman nu poate fi minţit. El este bine informat că viaţa este o noţiune de sezon:

„Creierul uman este construit aşa, probabil, încât el are nevoie de înot şi nu de patinare. Se cunoaşte în toată lumea, deci nu e vorba că ar fi numai la noi, că iarna se patinează mai mult decât vara. Desigur, dacă patinoarul s-ar află pe malul mării, vizitatorii ar alerga în chiloţi, aici ar trebui însă să se îmbrace puţin, dacă ai căzut cumva, să nu-ţi lezezi genunchiul. Gheaţa e, de fapt, beton, fier, ea nu e moale, ci foarte dură. S-a ştiut din totdeauna, gheaţa e o armă foarte primejdioasă, să zicem”.

Patinoarul din Chişinău nu este capabil să concureze din cauza dimensiunilor sale reduse cu cel din Tiraspol, care este un patinoar de dimensiuni depline. Suprafaţa sa constituie 1800 de metri. În afară de aceasta, pentru ca un patinoar să fie acreditat de LNH e nevoie de o tribună pentru cel puţin 500 de persoane. Iar patinoarul „Snejinka” are tocmai 1150 de locuri. „Noi putem să organizăm aici meciuri nu doar din liga tineretului, dar chiar şi din cea superioară”, zice Nemirovski.

Pentru echipa profesionistă de hochei din Chişinău în care, apropo, astăzi joacă şase sportivi din Cehia, patinoarul din Tiraspol a devenit principalul teren pentru antrenamente. Şi ceea ce e semnificativ, sportivii aici nu se antrenează doar, căci alături de patinoar sunt construite un hotel şi o cafeneaua „Overtime”, tot de ce e nevoie pentru viaţă şi sport este amplasat într-un singur loc. Propriu-zis, sunt două echipe de hochei – cea de copii din Tiraspol şi cea profesionistă de tineret „Platina” din Chişinău. Înainte, când afacerea mergea mai bine, Ghenadi îi susţinea pe hocheişti, astăzi „Platina” este întreţinută de „Gazprom”.

„Patinoarul nostru este acreditat de LHT – Liga de Hochei pentru Tineret din Rusia. A venit o comisie, ne-a acreditat. Astăzi sunt deja 3 ani de când participăm în Liga de Hochei pentru Tineret. Echipele îşi iau avânt. Dacă doi ani în urmă arătam comic, pierdeam toate meciurile, anul trecut noi ne-am arătat puterile, ne-am impus ca o forţă care merită să fie respectată. I-am învins şi pe „Lokomotiv”, și pe „Zelenograd”, „Tveri”, deci avem destule victorii. Anul acesta am nimerit deja în „play off”. Nu ne-am menţinut acolo prea mult timp, dar principalul era că noi am reuşit. Pierdeam cu 2 la 1, aceasta deja spune despre echipă că e una puternică”.

Înainte de hochei a fost patinajul artistic. Dar, din păcate, totul s-a oprit din gelozia vecinilor. Beţe în roate au început să pună ucrainenii:

„La început am încercat, am depus eforturi considerabile pentru dezvoltarea patinajului artistic. Hocheiul l-am lansat mai târziu. Am avut destul de mulţi copii. Făceam competiţii, inclusiv cele internaţionale. La noi veneau arbitri recunoscuţi de la Moscova şi Harkov. În competiţii participau până la 140 de copii. Era un pas înainte destul de serios. Dar nu aveam un statut. Ne luam avânt. Au început să ne vină oameni din Moscova. În ultimii doi ani nu mai organizăm competiţii, fiindcă şcoala ucraineană a început să ne încurce iţele. Au început să-şi organizeze competiţiile în perioada când aveau loc ale noastre. Astfel, au încercat să răstoarne mersul lucrurilor. Dacă am fi fost recunoscuţi, totul ar fi fost mai uşor”.

Nemirovski se vede un deschizător de drumuri. Nu numai primul patinoar, dar şi primul show pe gheaţă, toate sunt produsul creaţiei sale proprii. Iată cum s-a întâmplat totul:

„Atunci când ne-am deschis, în 2008, am invitat aici show-ul lui Averbuh. Foarte puţină lume în oraş a crezut că aici vor fi Navka, Kostomarov, toate vedete ale acestui show, campioni olimpici, campioni ai Europei. Când tribunele au fost pline şi lumea i-a văzut pe toţi aceştia, bucuria era fără margini. Niciodată astfel de lucruri nu se întâmplau aici, la un aşa nivel, să zicem. Un astfel de show n-ar fi existat niciodată dacă nu ar fi fost patinoarul”.

Show-ul lui Averbuh cu onorariile pentru ansamblul artistic şi cu alte cheltuieli au costat aproximativ 100 de mii de dolari. Pentru ca spectacolul să se răscumpere, ţinând cont şi de faptul că mai mulţi spectatori au venit cu invitaţii, biletul de intrare trebuia să coste cel puţin 100 de dolari. Dar preţul biletelor era cu mult mai mic. Era sărbătoarea personală a lui Nemirovski şi pentru aceasta el, clar lucru, a fost nevoit să plătească din propriul său buzunar. În schimb:

„A fost o mare sărbătoare. Ea a rămas în memoria tuturor, chiar dacă au trecut deja 6 ani. La început, când oamenii mă întâlneau după acest show, ei pur şi simplu mă cuprindeau, îmi mulţumeau. «Ce grozav e că tu ai făcut acest lucru, că noi am văzut aceasta cu ochii noştri», spuneau ei plini de emoţii”.

„Care este rata de frecventare?” – îl întreb. „De la 15 până la câteva mii de persoane”, răspunde Nemirovski. Din spusele sale, contingentul principal îl reprezintă tineretul, dar există şi un grup de tiraspoleni îndrăgostiţi nebuneşte de patinaj. Sunt puţini, dar ei vin în fiecare zi.

Aşa cum ziceam la început, în afacerea sa, Nemirovski a investit 3 milioane de dolari. „Astăzi, – zice el, – nu scoţi aceiaşi bani la vânzarea patinoarului”. Pe fundalul crizei din Ucraina vecină, al viitorului incert al Transnistriei, al scăderii nivelului de trai al transnistrenilor şi al regresului economic, în general, capitalizarea patinoarului a coborât la cote inferioare:

„În primii ani, reuşeam chiar să achităm creditele. Dar astăzi, cu toţii ne simţim prost, deoarece este o criză mondială din care lumea deja iese. Însă Transnistria la acest moment se află într-un anumit blocaj. În plus, vorbim despre acţiunile din Ucraina, care nu facilitează dezvoltarea mediului de afaceri din Transnistria, profitul unor oameni care să acorde mai multă atenţie sportului pe gheaţă – patinajului artistic şi hocheiului – deoarece e un sport destul de scump, echipamentul pentru un hocheist e scump: căşti, cotiere, tibiere, crose, mănuşi etc. Copilul creşte. Trebuie să cumperi totul din nou. Ajunge pentru 3-4 ani. Nu fiecare îşi permite aşa ceva în Transnistria”.

Dacă e să utilizăm argoul politic de ultimă oră, Nemirovski e un tipic patriot
„de vată” (de la rusescul vatnik, n.r.), aşa visceral şi imposibil de convins. El crede că recunoaşterea Transnistriei şi intrarea acesteia în componenţa Rusiei ar ajuta să repună treaba pe roate. Eu văd în această convingere a lui o scăpare logică, fiindcă eu cred că, să zicem, piaţa europeană, deschisă pentru Transnistria în componenţa Republicii Moldova, la fel ar putea să asigure înflorirea unui astfel de business. Dar interlocutorul meu s-a exprimat deja odată, chiar dacă şi şablonat, dar absolut sincer: „Nu e vorba de bani”. E vorba, desigur, de afecţiunea cordială şi de acel locuşor pe care el şi-l închipuie ca al său, drag şi apropiat. Şi desigur, de un om care, iată, deja două decenii a contat doar pe propriile puteri, şi care acum aşteaptă ca Moscova să-l hrănească şi să-l adape:

„Rusia este gata să ne susţină, dar noi nu suntem recunoscuţi. Cum vom fi recunoscuţi, îndată se vor deschide resurse colosale, năucitoare. Această afacere este rentabilă. Rusia va aloca resurse mari pentru dezvoltarea sportului în Transnistria”.

Nemirovski are doi copii. Băiatul are deja aproape 30, fata – 15. Discuţia noastră se încheie şi, dacă e să judecăm, doar ţinând cont de povestea în sine, se poate concluziona că e o dramă a ofilirii, a declinului, a încetării unui vis, a nimicirii unei afaceri frumoase. „Prăbuşirea casei Kalabuhov!”

„La Tiraspol, în Transnistria, am înţeles că am realizat ceva global, ce nu a fost până acum... Dar astăzi aceasta nimănui nu mai trebuie”.

La început am pomenit despre o anumită impasibilitate feerică a lui Nemirovski, uşurinţa încremenită şi integritatea ţinutei sale. Da, vorbim parcă despre criză, despre zile nu din cele mai bune, iar el povesteşte de parcă nu s-ar întâmpla cu el şi de parcă totul nici pe departe nu e un necaz, ci pur şi simplu nişte fleacuri şi mărunţişuri. Şi cred că explicaţia constă în faptul că în el se adăposteşte o convingere neatinsă, lipsită de cea mai mică îndoială că el a făcut o alegere corectă cândva, a mizat pe gheaţă, care, să reamintesc, nu presupune doar planul fizic, ci şi metafizic. Şi această convingere îl umple de linişte şi pace. E împăcat cu sine şi cu cei din jur.

Europa Liberă: Doamnelor şi domnilor, cu relatarea semnată de corespondentul Europei Libere Andrei Babiţki punem punct emisiunii noastre Dialoguri transnistrene. Radu Benea vă mulțumește pentru atenție şi vă dorește toate cele bune. Aici e Radio Europa Liberă.
XS
SM
MD
LG