Anul tuturor pierderilor, 2015 – de la cele umane, ale apropiaţilor, la abandonarea ultimelor iluzii, dacă le mai aveam cumva, cu referinţă la clasa noastră (chiar aşa – a noastră?!) politică –, sărbătorile de iarnă vin pe nepusă masă, într-o atmosferă de dezolare cvasi-generală. O iarnă fără zăpadă; o ţară (interimară, pardon – inter-riverană!) fără guvern; o naţiune fără identitate (nici în cel de-al 24 an de independenţă, moldovenii nu s-au decis ce sunt: români sau ruşi?); iar acum şi o Piaţă a Marii Adunări Naţionale fără tradiţionalul pom de Crăciun din faţa Guvernului (de ce nu, printre corturile orăşelului demnităţii?!)… Sigur, s-a împodobit un brad (de strânsură, căci i s-au adăugat crengi, inclusiv de la alte specii de conifere), alături de Arcul de Triumf, dar numai a pom de sărbătoare nu arată; şi, la drept cuvânt, li-i a sărbători oare chişinăuenilor?!
Cu toate acestea, viaţa merge înainte – au loc lansări de carte (Vladimir Beşleagă şi-a lansat volumul de memorii Tata Vasile în 73 de episoade şi XIV scrisori, iar televiziunea naţională a… strălucit prin absenţă, de parcă la cei 84 de ani ai săi ilustrul nostru scriitor ar fi abia la începuturi şi are tot timpul înainte să ajungă „pe sticlă”; Stela Popa şi-a lansat povestea Îngerii mării, într-o librărie arhiplină de mămici cu prunci în braţe, ceea ce înseamnă că nici o politică, oricât de anti-naţională, nu-i în stare să se pună cu natalitatea); Uniunea Scriitorilor din Moldova a primit noi membri; şi tot aceeaşi instituţie a propus un candidat la Premiul Nobel, la solicitarea Academiei Suedeze; un juriu al Ministerului Culturii evaluează proiectele culturale ale asociaţiilor obşteşti privind finanţarea de la bugetul de stat pe anul 2016; tocmai a avut loc concursul de colinde „Să trăiţi, să-nfloriţi”, organizat de Direcţia Educaţie, Tineret şi Sport a municipiului Chişinău; până şi preşedintele Nicolae Timofti s-a trezit dintr-o hibernare de circa patru ani, spre a-l înainta pe Ion Sturza la funcţia de prim-ministru…
Nu aceste manifestări, altminteri fireşti, chiar şi pe timpuri de restrişte, m-au făcut să scriu aceste rânduri pline de viaţă (ierte-mi-se clişeul), ci întâmplarea, Măria Sa. Tocmai treceam pe lângă Cimitirul Central de pe strada Armenească din Chişinău, când o privelişte neobişnuită mi-a atras atenţia – în dreptul clădirii Serviciilor Funerare, un brad rotat, împodobit cu globuri aurii & argintii, înfăşurat ca o mireasă în ghirlande luminoase, arăta de parcă ar fi Pomul de Crăciun al Chişinăului, cel din PMAN. Când, de fapt, era Pomul pentru cei adormiţi… Imediat, m-au ajuns din urmă versurile poetei Ana Blandiana: „Dealuri, dulci sfere-mpădurite,/ Ascunse jumătate în pământ,/ Ca să se poată bucura şi morţii/ De carnea voastră rotunjită blând…”
Fie ca acest pom de Crăciun din poarta Cimitirului Central să-i adune sub crengile (de fapt, rădăcinile) sale pe toţi adormiţii, şi totodată să ne bucure nouă ochii, aducând speranţa – pentru unii, în Înviere, pentru alţii într-o viaţă mai bună ce stă să înceapă, odată cu fiecare an nou. Ierte-ni-se nouă greşalele noastre, cele cu voie ca şi cele fără de voie…