Linkuri accesibilitate

Soluții „ultra-liberale” în contracararea corupției


Vorbim deja de mai mulți ani despre corupție, despre metodele de luptă contra corupței, dar cu cît vorbim mai mult despre corupție, cu atît mai mult corupția pare să crească. Am ajuns una din cele mai corupte țări din lume și cred că acest lucru trebuie să ne pună serios pe gînduri. Toți vorbesc despre necesitatea reformelor în justiție, despre reforme în procuratură, iar unuii deputați propun să aducem procurori sau judecători europeni, care cică ar fi incoruptibili.

Eu sunt de acord că avem nevoie de reforme, dar nu neapărat reforme în înțelegerea pe care o au europenii, ci reforme izvorîte dintr-o abordare absolut nouă. Noi avem nevoie de reforme de sistem, pentru că însuși Leancă a recunoscut faptul că sistemul este putred. Respectiv, nu mai trebuie să încercăm să reformăm sau să restructurăm acele structuri care sunt știut a fi putrede.

Ce am în vedere prin reforme de sistem? Una din astfel de reforme ar fi simplu lichidarea acestor structuri precum sistemul judecătoresc, procuratura, poliția, armata și poate chiar și securitatea, și trecerea acestor instituții de la finanțarea de la bugetul de stat la instituții cu capital privat. Este bine știut că anume aceste instituții care trebuie să lupte cu corupția sunt de fapt cele mai corupte.

Consider că lichidarea lor ar fi acea reformă necesară pentru a stîrpi acest flagel al corupției prezent peste tot în Republica Moldova. Astfel, de la servicii proaste care ne sunt prestate peste tot și la toate instituțiile de stat, vom începe a avea parte de servicii de o calitate mai bună, pentru că aici nu vor mai funcționa indicațiile politice, ci deja piața va dicta regulile. Și cei care vor presta servicii de o calitate mai înaltă și la preț mai rezonabil, aceia se vor bucura de mai multă autoritate printre clienți.

Acestea nu sunt ideile mele personale, ci mi le-a sugerat nu demult un tovarăș de idei. Ideea mea inițială era să comasăm cît mai mult din structurile de stat și optam pentru un stat-minoritar. Am fost surprins să găsesc oameni căre au mers mult mai departe cu ideile, idei care din cîte îmi spunea persoana respectivă nici nu sunt noi, ci au fost enunțate în Europa prin secolul 19.

Eu percep aceste idei ca fiind ultra-liberale și sunt convins că acestea ar avea destulă priză la public. Sunt idei perfecte pentru a lansa un proiect politic nou. Am impresia că oamenii la noi sunt cu toții ultra-liberali, pentru că nu vor să respecte legi multe și stricte. Probabil că s-au săturat de „zaconeala” de care au avut parte în perioada sovietică și trecerea la economia de piața au perceput-o ca dobîndirea unei libertăți „absolute”. Respectiv, toate aceste încercări ale statului de a efectua anumite reglementări sunt percepute de către cetățeni ca fiind un atentat la acea libertate despre care ei cred că au obținut-o odată cu declararea independenței.

Consider că sistemul nostru trebuie reformat astfel ca să existe cît mai puține reglementări, să existe legi cît mai simple și pe înțelesul cetățeanului de rînd. Și dacă va fi nevoie de introdus anumite reglementări pe viitor, atunci aceste inițiative trebuie să vină de jos, de la oamenii de rînd, de la conștientizarea că anumite reglementări sunt totuși necesare. Abia atunci cînd aceste inițiative vor veni de jos, oamenii vor începe să respecte acele legi. Însă, după cum am spus și mai sus, piața va ajusta lucrurile mult mai bine decît o face statul.

XS
SM
MD
LG