Linkuri accesibilitate

Şcoala fetele


Mult înainte ca tânăra pakistaneză de 17 ani Malala Yousafzai să ia Premiul Nobel pentru Pace – vă mai amintiţi: „pentru lupta sa eroică prin care a devenit un simbol al dreptului tinerilor la educaţie” –, 267 de şcolăriţe erau capturate, pe 14 aprilie 2014, la Chibok, în estul Nigeriei, de către gruparea islamică Boko Haram. Atunci au reuşit să scape vreo duzină de fete, iar la această oră mai rămân captive 219 liceene, mereu ameninţate cu mariajul forţat, ca să nu mai vorbim de violurile în masă ce se aplică, de regulă, fără nici o ameninţare! Păcatul lor fundamental, în ochii fundamentaliştilor de la Boko Haram, e chiar dorinţa de a face carte – or, la ce bun cărturarii (cu atât mai abitir, cărturăresele!) într-o societate tribală, guvernată de frică?!

Din când în când, mass-media îşi aduce aminte de aceste liceene, ba chiar uneori anunţă o posibilă eliberare a lor, după care iarăşi nu se ştie nimic cu săptămânile. La câte focare de război există astăzi în lumea musulmană, pe frontul fetelor în floare (dacă nu cumva – deja în… hijab!) nu se întâmplă mare lucru. Ca pentru a-şi bate joc, o dată în plus, de occidentali, într-o postare de dată recentă pe Internet, Abubakar Shekau, şeful grupării islamice, dezminte orice înţelegere cu autorităţile nigeriene, în ce priveşte eliberarea fetelor; din contră, afirmă sus şi tare că peste 200 de liceene s-au şi convertit la Islam, şi în tot cazul – toate urmează a fi măritate sau vândute ca sclave sexuale. Dovadă – vreo sută de tinere apar îmbrăcate în hijab negru, recitând versete din Coran. Ce fac cele neconvertite, nu se arată – e suficient însă să ascultăm mărturiile celor care au trecut prin mâinile islamiştilor de Haram („M-au forţat să-i însoţesc în misiunea lor, transportând muniţiile. Prima oară când mi-au ordonat să ucid un om, am început să tremur şi am căzut lată la pământ. Mi-a trecut prin cap că ar trebui să pun mâna pe-o armă a vreunui combatant din Boko Haram şi să-mi pun capăt zilelor”, povesteşte una dintre ele), pentru a şti că – nimic bun! (Poate tocmai de aceea anume Denis Mukwege, un medic ginecolog congolez specializat în tratamentul victimelor violurilor şi fondator al Spitalului Panzi din Bukavu, în Republica Democrată Congo, a fost recompensat cu Premiul Saharov pe 2014.)

Mi-am adus aminte de bietele captive africane, urmărind clipul electoral al unei formaţiuni de la noi ce le garantează tinerilor un viitor european – asta după ce partidul tocmai a înfăptuit reforma învăţământului. Că elevii şi elevele care apar în spot nu au încă dreptul de vot şi deci nu se pot pronunţa, asta nu pare să-i deranjeze pe vajnicii democraţi. (Şi dacă, peste ani, ei/ele vor vota/reprezenta o altă formaţiune politică?!...) Altminteri, am mai scris în câteva rânduri despre antrenarea copiilor în campania electorală – via afişul politic –, şi s-a schimbat ceva?! (Pe când un clip cu vreun cap-de-listă, indiferent al cărui partid, zicând: „Lăsaţi copiii să vină la mine?!”)

…Şi încă – ierte-mi-se political (Y)in-correctness –, dacă cel puţin fiecare a zecea din cele 219 de liceene, mereu în mâinile răpitorilor de la Boko Haram, ar fi: fie o mină de diamante, fie un puţ de petrol, cred că erau demult găsite şi premiate, toate la grămadă! Când, de fapt, materia cenuşie e cea fără de preţ, şi se dobândeşte întâi şi-ntâi la şcoală.

Cu burta pe carte, fetelor! Nu numai scrieţi, ci şi citiţi, băieţi!

Emilian GALAICU-PĂUN (n. 1964 în satul Unchiteşti, Floreşti, din Republica Moldova).

Redactor-şef al Editurii Cartier; din 2005, autor-prezentator al emisiunii Cartea la pachet de la Radio Europa Liberă; redactor pentru Basarabia al revistei „Vatra“ (Târgu Mureş).

Cărţi publicate:

(POEZIE) Lumina proprie, 1986; Abece-Dor, 1989; Levitaţii deasupra hăului, 1991; Cel bătut îl duce pe Cel nebătut, 1994; Yin Time, 1999 (trad. germană de Hellmut Seiler, Pop-Verlag, 2007); Gestuar, 2002; Yin Time (neantologie), 2004; Arme grăitoare, 2009; A-Z.best, antologie, 2012; Arme grăitoare, ediţie ne varietur, 2015; A(II)Rh+eu / Apa.3D, 2019;

(ROMAN) Gesturi (Trilogia nimicului), 1996; Ţesut viu. 10 x 10, 2011 (trad. engleză de Alistair Ian Blyth, Living Tissue. 10 x 10, Dalkey Archive Press, SUA, 2019);

(ESEU) Poezia de după poezie, 1999; Cărţile pe care le-am citit, cărţile care m-au scris, 2020;

(TRADUCERI) Jean-Michel Gaillard, Anthony Rowley, Istoria continentului european, 2001; Robert Muchembled, Oistorie a diavolului, 2002;Mario Turchetti, Tirania şi tiranicidul, 2003; Michel Pastoureau, O istorie simbolică a Evului Mediu occidental, 2004; Michel Pastoureau, Albastru. Istoria unei culori, 2006; Michel Pastoureau, Ursul. Istoria unui rege decăzut, 2007; Roland Barthes, Jurnal de doliu, 2009; Edward Lear, Scrippius Pip, 2011; Michel Pastoureau, Negru. Istoria unei culori, 2012.

Prezent în numeroase antologii din ţară şi din străinătate.

Opiniile autorului nu reflectă, neapărat, poziția Europei Libere.

XS
SM
MD
LG