Linkuri accesibilitate

Turme și stăpîni de turme (I)


Moldova Blog Traian Ungureanu Square Banner
Moldova Blog Traian Ungureanu Square Banner

Cupa Mondială 2014 s-a încheiat. Aici e problema. Toată lumea știe, a văzut, s-a intoxicat timp de o lună și a tras propriile concluzii. Cîteva observații generale au cîștigat teren și trec drept bilanț. Astfel, Mondialele n-au fost decise de strălucirea individuală, ci de puterea sistemelor de joc puse în practică de echipe. Mai pe scurt, nu Lionel Messi a dat numele Mondialelor, ci caracterul special al sistemelor de joc ilustrate în primul rînd de Germania și Olanda. Joachim Löw și Louis van Gaal au fost vedetele reale ale Mondialelor. Așadar, doi antrenori confirmați de succesul categoric al echipelor lor.

De aici, a doua observație interesantă: aceste Mondiale super sud-americane cu fost cîștigate net de Europa. Pentru prima oară în istoria de 84 de ani a Cupei Mondiale, Europa a dictat termenii în America de Sud.

În sfîrșit, a treia observație e marea problemă apărută odată cu încheierea turneului. E vorba de o întrebare: ce urmează? Pînă acum, răspunsul era simplu: o nouă Cupă Mondială animată de speranța într-un fotbal de mare nivel. Așa a fost mereu. De cîteva ori, răspunusl a venit, într-adevăr sub forma unor salturi istorice. După ediția engleză a Mondialelor din 1966, a venit Mexic 1970 și fotbalul s-a schimbat. Transmisiile tv color au trimis fotbalul între marile spectacole globale. Viteza și eficiența au crescut într-un joc din ce în ce mai diferit de varainata sa anterioară. Brazilia 1970 a devenit un mit total, pe aripile unei echipe cu adevărat istorice. Tendința a continuat.

Edițiile 1974 și 1978 au dus mai departe un fotbal tot mai fizic și spectaculos dominat de echipe mari și, mai ales, de superfotbaliști, de la Cruyff și Beckenbauer la Kempes și Deyna. Apogeul a fost atins în ediția 1982, una din cele mai spectaculoase și selecte Cupe Mondiale văzute vreodată. Brazilia și Italia au apărut cu echipe de neuitat iar meciul direct care a adus eliminarea dramatică a Braziliei e unul din cele mai frumoase meciuri cunoscute în istoria fotbalului. Al doilea salt a venit în 1990, cu ediția italiană - o Cupă Mondială remarcabil de anostă și negativă.

Chiar în aceste condiții, Mondialele 1990 anunțau un fotbal schimbat, cu spații de joc mult reduse de dispozitivele defensive și cu o rată de efort în mare creștere. Între 1994 și 2002, fotbalul a înaintat pe acest traseu și a devenit jocul pe care îl vedem astăzi. Ediția clasică a avut loc în 2006, în Germania, unde calitatea fotbalului defensiv și a contrelor a făcut Italia campioană. În 2010, la ediția sud-africană, fotbalul a făcut un pas înapoi, ținut în loc de impasul echipelor care au epuizat formule de joc în vigoare de 15 ani. Spania, inventatoarea unui sistem revoluționar, a cîștigat fără rival. Ediția abia încheiată în Brazlia a preluat experiența spaniolă pe care a dezvoltat-o în formulă germană.

Pînă aici, istoria Cupei Mondiale e o discuție despre fotbal. Cu edițiile viitoare, din 2018 și 2022, lucrurile se schimbă. Putem discuta de fotbal, dar tema principală nu mai ține de fotbal. Viitorul Mondialelor e în dubiu din motive care nu țin de fotbal.

Traian Ungureanu

Fost parlamentar european (2009 – 2019), din partea PD-L (Partidul Democrat Liberal, apropiat președintelui Traina Băsescu) și ulterior a PNL (Partidul Național Liberal).

Jurnalist în România, între 1983-1988, Traian Ungureanu a lucrat la BBC, redacția pentru România, între 1989 – 2003. După care a devenit colaboratorul extern al Europei Libere, unde a scris despre politica din România și Europa, a ținut o cronică sportivă iar după ce a devenit europarlamentar, o cronică europeană. Semnează un blog politic și în fiecare vineri, un Jurnal de corespondent de la Londra.

Opiniile autorului nu reprezintă, neapărat, punctul de vedere al radio Europa Liberă.

XS
SM
MD
LG