Linkuri accesibilitate

Iulian Ciocan tabletistul vs. lătratul nocturn al cățeilor


- Dumneavoastră, când ascultaţi celebra rubrică a lui Iulian Ciocan, difuzată în fiecare dimineaţă la ora şapte la Europa liberă, „Realitatea cu amănuntul”, ce vedeţi?

- Ce să văd? Ceea ce-mi spune Domnia Sa.

- De exemplu?

- D.e., un cerşetor cu... borsetă.

- Şi-l vezi pe acel CERŞETOR CU... BORSETĂ?

- Da... Dar de ce mă întrebi?

- Pentru că eu... uneori... ba chiar deseori... văd altceva..

- Ce altceva ai putea să vezi?

- Îl văd pe domnul scriitor în persoană (autor de romane foarte interesant scrise), dar... cam întristat, înnegurat, ba chiar supărat de-a binelea (ca şi cum legat cu un şorţ dinainte şi ţinând în mâini un cântar cu două talgere, pe care drămăluieşte păcatele lumii), prezentându-ne în mici-minuscule texte, dar foarte concentrate, aspecte din viaţa noastră cam anapoda, cu interminabila ei tranziţie (asta până mai deunăzi, căci pe 27 curent am făcut un pas enorm spre Europa!), căror texte le zice TABLETE, pe care tablete le produce de mai mulţi ani, şi asta zilnic (Doamne, cum de reuşeşte, sărmanul de el?) şi care se cheamă, cu un nume generic, REALITATEA CU AMĂNUNTUL”

- Da, REALITATEA CU A...

- Stop! Acum e taman momentul să-ţi spun ce simt când ascult, cu gura căscată, aceste bijuterii, perle ...

- Hai, lasă, nu fi rău. Chiar sunt perle, bijuterii....

- Da?

- Da! Ia încearcă dta să surprinzi în doar o păginuţă o cogeamite problemă: socială, politică, culturală, o întâmplare din cotidianul cel mai banal, ca, bunăoară...

- Ca bunăoară, cea din tableta de pe 23 iunie curent, despre câinii care nu-l lasă pe bietul scriitor-tabletistul să doarmă, pentru că latră ca nişte isterici, latră, latră, latră noptiliţa întreagă...

- Da, domnule! Latră ca nişte smintiţi! Am citit şi eu, adică, mai întâi am ascultat-o, tableta, apoi am şi citit-o, căci tare milă mi s-a făcut de bietul autor.!

- Recunosc, şi mie mi-a fost milă, dar, după ce a mai trecut o habă de vreme, am mestecat impresia ce mi-a lăsat-o textul, de altfel, dinamic, expresiv, concentrat la maximum, (de, o adevărată perlă, o bijuterie sadea!), zic, după ce am digerat bine acea impresie, (ca să vezi! am analizat, volens-nolens, în subconştient, desigur, fără gând rău), ca să vezi, m-a apucat un râs... zgâlţâit...

- Un râs? Zgâl-ţâ-it? Ce spui? Ai râs de nenorocirea bietului scriitor - tabletist? Hai că-i bună! Să-ţi baţi joc de sărmanul de el, carele se sacrifică, îşi pune în pericol sănătatea, ba chiar şi... viaţa, oferindu-ne mai zilnic (afară de sâmbăta şi duminica, trebuie oricum să se odihnească şi Domnia Sa, măcar de week-end). Eşti rău, ori, cum se exprimă, eufemistic, autorul nostru: UN RĂULEAN! Da, eşti UN RĂULEAN!

- Ba bine că nu sunt! Şi ca să-ţi demonstez, voi proceda la o scurtă analiză a textului cu pricina.

- Sunt numai ochi şi... URECHI!

- Zice Iulian Ciocan tabletistul (nu romancierul, ţin să subliniez în mod expres!): locuiesc într-un bloc construit pe locul unde a existat un sătuc, aşa că au rămas case la sol, curţile cărora sunt pline de câini... ş.a.m.d. Ce reiese de aici?

- Ce să reiasă? Să te aud, domnule critic-analist?

- Reiese că dl tabletist nu locuieşte, strictamente spus, în oraş, ci... într-un mediu... qvasi-rural! Acolo, unde câinii sunt în stihia lor. Este?

- Parcă...este.

- Acum fii atent: ţin câini nu doar cei cu casele la sol, ci şi foarte multă lume care stă la bloc. Este?

- Este. Şi cei din asta?

- De ce acei câini, care stau la bloc, în chiar apartamentele oamenilor, de ce aceia nu-l deranjează pe dl tabletist, ci doar aceia din curţile de la sol?

- Probabil, de aceea că... aceia nu... latră... nopţile!

- Aha! Te-am prins? Dar să-mi spui, de ce unii latră şi nu-l lasă pe dl autor să doarmă, iar alţii nu?

- Vrei să zici că acei câţei din apartamente sunt mai civilizaţi, iar dulăii din curţile oamenilor sunt nişte needucaţi, nişte bădărani, nişte barbari?

- Nu ştiu ce să zic. Dar, cu bună seamă, nu pricep; de ce unii latră noaptea, iar alţiii nu...

- Să-ţi spun eu! Mai întâi, însă, am să te dumiresc ce înseamnă: A LĂTRA. Ştii?

- A hămăi.

- Ascultă, în latină a lătra vine de la: LATRO, LATRONIS. Care înseamnă: HOŢ! TÂLHAR!

- Chiar aşa?

- Da. A lătra înseamnă pre limba latină, dar şi pre cea câinească: a da de ştire că vin sau au şi venit HOŢII!

- Aaşa să fie? Dar ei latră toată noaptea! Ce: hoţii umblă toată noaptea? Ei, dacă au avenit, fură ce au de furat şi... se duc. Câinii de ce ar lătra şi după ce hoţii s-au cărăbănit?

- Să-ţi spun eu: pentru că un câine BUN este un câine care este... RĂU!

- Cum adică: şi bun şi rău?

- Este un paradox câinesc: un câine bun este acela care este un câine rău. Adică cel care latră, latră, latră mereu, şi când sunt hoţi, şi când nu mai sunt...

-- Dar de unde atâta energie,dle? Să nu ai tu răgaz câtu-i picul?

- Asta-i datoria câinilor...

- Vrei cumva să zici că şi a... presei?

- Nu... dar... cam... ar...

- Ce aluzii faci, domnul meu?

- Hai, lasă, nu fi rău, adică....RĂULEAN, cum îi place tabletistului nostru să se exprime...

- Deh, m-am câinoşit şi eu, dar scopul nici pe departe nu mi- a fost să-l iau în băşcălie pe mult stimatul coleg şi amic Iulian Ciocan. Dar nici să-i parodiez textul...

- Dar care, atunci ,a fost rostul ăstor rânduri...deocheate?

- Să-i dau un sfat. ..

- Sfat?

- Hai să-i zic: o recomandare. O sugestie, dacă vrei... Anume: nimic mai simplu ca să te poţi proteja de lătratul câinilor, fie ei din curţile vecine sau din apartamentele la bloc... E destul să-ţi astupi...urechile. Da, URECHILE! Cu nişte DOPURI DE CEARĂ. Ori din miez moale de pâine... Şi dooormi în pace şi... onooor, liniştiiit, nu auzi nici tu lătraaaat, nici hămăiiit, şi te scoli dimineaţa odihniiit şi apt de o zi de muuuncă, plin de nooi forţeeee...

29 iunie 2014

P.S. Apropo, mi-am amintit de eseul „Apă rece” al lui Dumitru Crudu, în care era vorba că dânsul nu avea apă caldă ca să spele troacele, (urma să-i fie furnizată de către vecini, ceea ce era o enigmă: de ce de vecini şi nu de la Termocom?), soţia lui sosea din clipă în clipă şi el, Dudu, era cu bocnele murdare... Ziceam: soluţia era una elementară: să pui un castron cu apă rece pe aragaz, scaperi un chibrit şi ai apă... caldă!

P.P.S. Da, dar atunci nu ar fi existat o situaţie tensionată! Da, dar atunci nu ar fi existat un motiv de a sclipui respectivul text!

P.P.P.S. Aici apare eterna problemă a creaţiei: relaţia filozofico-estetică între ficţiune şi realitate; text-lucruri reale; semnificaţie-semnificant....Mai pe scurt: adevăr şi iluzie... Sau invers: ILUZIE ŞI ADEVĂR...

XS
SM
MD
LG