Linkuri accesibilitate

Meritocraţie versus Răsplată




Artist al Poporului, Maestru în Artă, Maestru al Literaturii, Om Emerit, Artist Emerit, Meşter-Faur – ce le spun aceste gratulări oficiale consumatorilor de frumos?!... Titlul onorific de Maestru al Literaturii, primit abia în 2010, nu l-a împiedicat pe Eugen Cioclea (1948 – 2013) să moară singur, cvasi anonim, într-o sărăcie lucie; la fel cum conferirea, în 2009, a titlului de Artist al Poporului, de către preşedintele de-atunci Vladimir Voronin, n-o face pe Lenuţa Burghilă mai populară decât, să zicem, Nelly Ciobanu. Din fericire, dincolo de „meritocraţia” răsplătită oficial, mai există şi o aşezare mai mult sau mai puţin firească a reliefului cultural, astfel încât de regulă se cunosc atât „vârfurile”, cât şi „prăpăstiile” din fiecare domeniu de creaţie.

Suntem într-un an electoral – nu doar europenii vor da cu facilităţi & regim liberalizat de vize, ci şi guvernanţii moldovenii vor sări cu banul & onorurile, iar cei gratulaţi astfel nu vor fi neapărat şi cei mai buni, ci mai degrabă „icoanele” mediatice, starurile ce trăiesc pe sticlă, „10 pentru Moldova” de la Publika TV (dacă tot am pomenit de acest proiect, în principiu salutabil, nu pot să nu atrag atenţia că cel puţin în domeniul creaţiei nu votul majorităţii conferă valoare cutărui sau cutărui artist; în plus, în absenţa unei reţele de difuzare a cărţii pe întreg teritoriul R. Moldova, ce şanse are un scriitor să ajungă a fi cunoscut, nu mai zic de recunoscut?!), VIP-urile de toată mână etc., etc. Într-o lună-două, se va începe „vânătoarea de nume sonore” care să apară sub steagul verde, roşu, albastru sau bleu (mă întreb dacă se cuvine să fac distincţia între un bleu-tricolor şi un bleu-european?!); căci nu doar pentru jurnalişti, ci şi pentru (unii, pe liste de partid) scriitori, regizori, actori etc., etc. alegerile constituie ceea ce s-ar numi bătaia peştelui.

Departe de mine gândul de a-i chema să refuze – vorba mult regretatului Eugen Cioclea – „legăturica cu bani”; abia dacă ar face-o in corpore (am mai propus cândva ca oamenii de litere să declare o grevă a scrisului, drept reacţie la afirmaţia ex-preşedintelui Petru Lucinschi, conform căruia dacă s-ar deschide arhivele KGB-ului, am rămâne fără intelectualitate de creaţie; ei bine, în anul 2013 nu a apărut nici o publicaţie de cultură, exceptând un număr înzecit al Contrafort-ului şi, deja în ianuarie 2014, un număr cvadruplu al Sud-Est-ului cultural – ca să vezi, unde dai şi unde crapă!), poate că ar avea un efect de durată… Voi reproduce doar o parabolă orientală, în speranţa că o vor citi atât cei cu darurile, cât şi cei în stare să le refuze:

* * * * * * *

Povestea măcelarului Yue

Când regele Zhao din satul Chu a trebuit să pornească în pribegie, măcelarul Yue a plecat cu el, urmându-şi regele în peregrinările sale. Când regele s-a întors înapoi, s-a hotărât să-i răsplătească pe cei care l-au urmat peste tot cu credinţă. Când veni şi rândul măcelarului Yue, acesta îi spuse mesagerului regelui: „Când Măria Sa şi-a pierdut ţara, şi eu mi-am pierdut slujba de măcelar. Acum, când Măria Sa s-a întors, şi eu am luat de la capăt slujba mea de măcelar. Eu am primit din nou ce a fost al meu, la ce-mi mai trebuie o altă răsplată?”

Regele stărui însă, şi atunci măcelarul Yue spuse: „Când Măria Sa şi-a pierdut ţara, eu n-am avut nici o vină şi de aceea n-am avut de ce să fiu pedepsit; când Măria Sa şi-a recăpătat ţara, eu n-am avut nici un merit şi de aceea nu îndrăznesc să cer răsplată”. Regele stărui şi mai tare ca măcelarul să vină înaintea sa să-şi primească răsplata, dar acesta spuse: „Potrivit legii ţării Chu, numai dac te-ai învrednicit să faci ceva cu adevărat însemnat poţi să vii înaintea regelui; ştiinţa mea nu a fost de ajuns ca să păstrez ţara pentru regele meu, şi nici îndrăzneala mea nu mi-a fost îndeajuns de mare ca să mor de mâna vrăjmaşului. Când oştile ţării Wu au intrat în Ying, capitala statului Chu, eu am fost cuprins de frică în faţa primejdiei, şi nu am voit neapărat să-l urmez pe Măria Sa. Acum Măria Sa vrea să nu se supună legii şi să strice obiceiul ca să mă aducă pe mine înaintea Sa, însă eu n-aş vrea să aflu că un asemenea lucru se petrece în Subceresc.

(Zhuang zi,Cedarea regatului)

Emilian GALAICU-PĂUN (n. 1964 în satul Unchiteşti, Floreşti, din Republica Moldova).

Redactor-şef al Editurii Cartier; din 2005, autor-prezentator al emisiunii Cartea la pachet de la Radio Europa Liberă; redactor pentru Basarabia al revistei „Vatra“ (Târgu Mureş).

Cărţi publicate:

(POEZIE) Lumina proprie, 1986; Abece-Dor, 1989; Levitaţii deasupra hăului, 1991; Cel bătut îl duce pe Cel nebătut, 1994; Yin Time, 1999 (trad. germană de Hellmut Seiler, Pop-Verlag, 2007); Gestuar, 2002; Yin Time (neantologie), 2004; Arme grăitoare, 2009; A-Z.best, antologie, 2012; Arme grăitoare, ediţie ne varietur, 2015; A(II)Rh+eu / Apa.3D, 2019;

(ROMAN) Gesturi (Trilogia nimicului), 1996; Ţesut viu. 10 x 10, 2011 (trad. engleză de Alistair Ian Blyth, Living Tissue. 10 x 10, Dalkey Archive Press, SUA, 2019);

(ESEU) Poezia de după poezie, 1999; Cărţile pe care le-am citit, cărţile care m-au scris, 2020;

(TRADUCERI) Jean-Michel Gaillard, Anthony Rowley, Istoria continentului european, 2001; Robert Muchembled, Oistorie a diavolului, 2002;Mario Turchetti, Tirania şi tiranicidul, 2003; Michel Pastoureau, O istorie simbolică a Evului Mediu occidental, 2004; Michel Pastoureau, Albastru. Istoria unei culori, 2006; Michel Pastoureau, Ursul. Istoria unui rege decăzut, 2007; Roland Barthes, Jurnal de doliu, 2009; Edward Lear, Scrippius Pip, 2011; Michel Pastoureau, Negru. Istoria unei culori, 2012.

Prezent în numeroase antologii din ţară şi din străinătate.

Opiniile autorului nu reflectă, neapărat, poziția Europei Libere.

XS
SM
MD
LG