Linkuri accesibilitate

Alegerile vor fi iarăși falsificate


Amînarea întîlnirii membrilor partidului liberal-democrat în Piaţa Marii Adunări Naţionale din capitală, care trebuia să aibă loc ieri, m-a făcut să admit că degrabă numaidecît va avea loc vreun congres de partid și nici nu am reușit să gîndesc pînă la capăt acest lucru că a și avut loc şedinţa Consiliului Politic Naţional al partidului. Acest lucru m-a bucurat, întrucît observ că partidele devin un pic mai predictibile în acțiuni.

Acum, nu mă mai sperie riscul alegerilor anticipate despre care ne tot vorbesc unii politicieni și care ar putea avea loc primăvara aceasta din cauza că liderii alianței de guvernare nu pot re-negocia acordul AIE-2. După ce am ascultat interceptările telefonice ale șefului de la Fisc, în care Filat dă indicații politice în mod explicit subalternilor de partid, mă cam îndoiesc ca AIE să piardă următoarele alegeri - vor fi mai degrabă falsificate.

Eventualele alegeri ar putea aduce un deznodămînt în privinţa luptei politice dintre PD şi PLDM sau poate doar un tîrg de scurtă durată de a ascunde securea războiului și de a guverna țara împreună. Este clar, însă, că în realitate această luptă va fi dusă în mod activ pînă cînd unul dintre aceste două partide va cîștiga cursa, dar nu oricum, ci cu o majoritate covîrșitoare în Parlament, ceea ce le va permite să guverneze de unii singuri - așa precum au guvernat la vremea lor comuniștii.

Din păcate, experiența de guvernare a comuniștilor a creat un „precedent” în viața politică din republică pe care orice partid politic ambițios va tinde să-l atingă. Este evident că timpurile s-au schimbat și conjunctura este de altă natură, lucru ce ar împiedica aceste partide să își atingă scopul, dar precum spunea și Stalin: contează cel care numără voturile, adică masele s-ar putea să voteze una, dar să cîștige cu totul alții.

Cred că am ajuns în momentul cînd trebuie să înțelegem că această luptă politică are scopul ca în viitorul apropiat să avem iarăși o guvernare mono-coloră - ceea ce automat înseamnă mai puțin democratică. Iar alegerile nu vor putea fi nicidecum cîștigate de un singur partid politic fără falsificări masive. De aceea, propun ca șeful CEC să fie schimbat cu un lider din societatea civilă precum toți șefii secțiilor de votare.

Și întrucît chiar și unii lideri din societatea civilă pot purta o falsă ne-afiliere, cred că am avea nevoie de o monitorizare cît mai serioasă din partea organizațiilor internaționale. Mai mult, poate ar trebui să împuternicim și oameni din comunitatea internațională, care să preia această sfîntă misiune de a număra obiectiv voturile.
XS
SM
MD
LG