duminică, octombrie 26, 2014 Ora Locală 01:49

Blog / Emilian Galaicu Păun

Nobil contra Nobel


 
Nu cred să existe vreun caz când unui laureat al Premiului Nobel, indiferent de domeniu, i s-a retras prestigiosul trofeu, pe motiv că nu ar mai corespunde – primul pe lista unor virtuali „renegaţi” ar putea fi Knut Hamsun, marele romancier norvegian, în-Nobel-at în 1920, pentru lucrarea sa monumentală Markens Grøde, şi care, în 1943, i-a înmânat manu propria medalia sa de nobeleard ministrului Propagandei celui de al III-lea Reich, dr. Goebbels, după ce luase parte naziştilor; cel de-al doilea, pe motiv de plagiat ce mai planează asupra-i, ar fi nimeni altul decât aşa-zisul autor al Donului liniştit, Mihail Şolohov.

Faptul că a susţinut deschis Regimul de la Vichy l-a scos din cărţi, o dată pentru totdeauna, în ochii tuturor juriilor literare şi cu atât mai mult ai Academiei Suedeze, pe cel mai important romancier francez al epocii, Louis Ferdinand Céline; pe de-altă parte, nu atât valoarea sa strict literară, cât angajamentul său total de partea unui nou umanism l-a propulsat pe Albert Camus în faţă, devenind în 1957 (îi mai rămâneau de trăit ceva mai puţin de trei ani), la doar 44 de ani, unul dintre cei mai tineri laureaţi Nobel.

Altfel spus, Providenţa a făcut ca cel mai râvnit trofeu ce recompensează intelectul uman să rimeze cu nobleţea (spiritului, se-nţelege!), de unde şi o sporită exigenţă în ce priveşte selecţia candidaţilor & laureaţilor. E de înţeles, aşadar, că însuşi faptul de a-l fi propus pe cineva la acest premiu constituie un gest forte – atât pentru instituţia ce-l desemnează, cât şi pentru cel înaintat. (De două ori nefericit gestul Academiei Române de a-l fi propus pe regretatul Grigore Vieru la Premiul Nobel pentru Pace – una, că l-a „desfiinţat” astfel ca scriitor, prin desemnarea la o altă categorie decât cea care l-a consacrat pe autorul Numelui tău; şi doi, că a dat dovadă de o crasă gândire provincială, „echivalându-l” pe bardul nostru – care numai disident nu poate fi numit! – cu marii luptători pentru drepturile omului.)

Pentru prima dată în istoria sa de puţin peste două decenii (aia din perioada URSS nu se pune la socoteală, în cazul dat!), Academia Suedeză i-a adresat Uniunii Scriitorilor din Moldova o scrisoare oficială prin care-i solicita să propună un candidat la Premiul Nobel, menţionând însă că totul trebuie să rămână secret, confidenţa fiind una dintre condiţiile sine qua non ale acestui demers instituţional. Reuniţi într-o şedinţă de lucru, membrii Consiliului USM au votat unanim pentru candidatura lui – îmi pare rău, nu am dreptul să-i divulg numele, chiar dacă acesta a fost făcut public în seara aceleaşi zile, ceea ce practic invalidează decizia USM –, amintesc doar că Miron Radu Paraschivescu i-a zis „un Soljeniţîn român”, după care, ca şi cum ar fi existat o cât de mică probabilitate ca dorinţa unora să se împlinească graţie putirinţei altora, a început marele tămbălău.

Câteva ziare i-au luat la puricat biografia candidatului USM; Publika TV i-a consacrat o dezbatere la o oră de maximă audienţă; câţiva inşi supăraţi rău s-au plâns Guvernului RM că ar fi fost nedreptăţiţi; la rându-i, şeful Guvernului i-ar fi dat în obraz preşedintelui USM că nu a fost consultat în această problemă… Toate acestea în condiţiile – nu voi osteni s-o repet – unei cereri expres de confidenţialitate. (Pentru detalii, vezi cumpătatul articol al lui Mircea V. Ciobanu, din Jurnal de Chişinău – http://ziar.jurnal.md/2013/02/08/ruperea-randurilor-de-ce-nu-paul-goma)

Primul învăţământ de tras din toată această istorie ce riscă, iată, să se sfârşească, înainte de a fi început, este că – pauză de gândire – credibilitatea unei instituţii se probează nu doar prin fiabilitatea candidaturii propuse, ci şi prin modul cum o face. Cel de-al doilea învăţământ ţine de concertarea unei decizii cu USR, dacă tot facem o singură literatură română. Nu în ultimul rând – prin asta înţelegându-se că alte n +1 învăţăminte au şi fost trase –, ce-ar fi să judecăm înainte de toate opera, şi nu omul care a produs-o (şi acesta, prin prisma unei singure scrieri, nici măcar una cu adevărat reprezentativă)?

Atâta consolare – nominalizarea „unui Soljeniţîn român” la Premiul Nobel pentru literatură i-a făcut pe unii basarabeni să-i caute cărţile – greu de găsit – în librării & biblioteci (celor interesaţi le sugerez să asculta emisiunea mea din 6.08.2012 în care îi prezentam Roman intim). Închei aici, nu înainte de a aminti – vezi Gherla, Humanitas, 1990 – că „poezia de puşcărie nu trebuie judecată din afară, nici măcar de către puşcăriaşii odată liberaţi. Poezia de puşcărie n-are ce face cu libertatea, după cum libertatea respinge această poezie” (p. 172-173).

Frică mi-i că, înainte chiar de a le respinge „poezia”, atâta cât o fi, libertatea nu-i primeşte pe înşişi „puşcăriaşii odată liberaţi”. Dar aici suntem deja pe moşia lui A.P. Cehov (vă amintiţi: „Zilnic să-ţi storci robul din tine!”), un alt mare Nobil (al spiritului) nedreptăţit de Nobel[-ul dinamitei]…
Acest forum a fost închis
Comment Sorting
Comentarii
     
de: mvc de la: buiucani
11.02.2013 17:13
În urmă cu ani de zile, Laszlo Alexandru scria în Jurnalul literar: "Paul Goma rămâne un spirit solitar mai ales din cauza asprimii tăiase a judecăţilor sale. Cu toate acestea, dacă sînt analizate cu onestitate (şi fără complexe de culpabilitate) ideile promovate de el, este imposibil să nu se recunoască profunda lor întemeiere şi îndreptăţire. [...] Paul Goma rămâne un martor incomod. Consecvenţa sa de o viaţă se cuvine elogiată." (Citat după: Laszlo Alexandru, Grâul şi neghina, Ştiinţa, 2002, pp. 41 şi 48).
Laszlo Alexandru e în drept să gândească aşa cum vrea şi să-şi schimbe opiniile. Dl Filip de Bucureşti poate să creadă ce doreşte, citând pe cineva ori fără a cita. USM este în drept să propună la Premiul Nobel pe cine crede potrivit, din mai multe motive. Singurul lucru de neadmis este închiderea gurii oponentului şi admonestarea pretenţioasă.
Iar "pârâtul" acesta de sorginte securistă pute rău (ei şi ce dacă Goma nu a spus cele mai măgulitoare vorbe despre un scriitor sau despre un post de radio, trebuie să-l ştergem din lista literaturii pentru asta?)
Incomozii fac deliciul oricărei literaturi (şi oricărei societăţi!).
Iar acum - la treabă! La lecturi, ca să discutăm data viitoare pe texte, nu pe bârfe!

de: Filip de la: București
09.02.2013 19:25
Ciudată dorința Dvs. de a-l transforma pe Paul Goma într-un incontestabil și meritos candidat la un premiu ce ar trebui să încununeze o operă și idei democratice. Nu este cazul! Așa cum o explică, de exemplu, într-unul din articolele sale, în urmă cu ani de zile, Laszlo Alexandru în revista Leonardo. Chiar să nu fiți la curent cu aceste adevăruri despre un om care, pe lîngă „opera” discutabilă, a acuzat și implicit denigrat inclusiv postul de radio la care colaborați, Europa Liberă?

Laszlo Alexandru
A MISCARRIED PROTEST
"...in the fight between real civilizing and a resisting nation,
the nation, and never the real, gets smashed." (Titu Maiorescu)
[...]
An unprecedented form of protest was showcased on the Romanian public scene recently. Approximately 200 subscribers ventured to assert their solidarity with Paul Goma, the ex-dissident, and with his anti-Semitic writings. And there you have it: a rare performance for an exiled author! Thirty years ago, in Drumul Taberei, he clandestinely succeeded in gathering hundreds of signatures against the communist dictatorship in Romania. Today, right from Belleville, on the outskirts of Paris, he succeeds in gathering hundreds of signatures against European democratic laws and pro arrogant anti-Semitism. Well, Paul Goma’s current clichés are few, but utterly fixed. Although Jews have been chased out of contemporary Romania almost completely and their community is growing extinct by the day, those responsible are the victims themselves: they have orchestrated instigations for decades past, they have constantly shown a lack of devotion for this poor country housing them with maternal care. Any excuse to slip into discussion this deeply insulting old song is more than welcome for Paul Goma: whether it is the 1907 uprising, the First World War front situation or Second World War fact analyses, whether he embarks on insulting Israel or castigates Romanian writers’ passiveness under Nicolae Ceausescu, whether he criticizes post-Decembrist complicities with Ion Iliescu, all roads lead to a single destination: Jews are to blame.

His anti-Semitic writings in recent years have triggered ample debates in the daily and the cultural media. His convictions were not stirred by the numerous views, arguments and passages counter-quoted by a dozen intellectuals. He did not seem a bit worried by the pathetic nearness his noxious hallucinations turned to since they were borrowed and intensely popularized by magazines such as Obiectiv legionar (issues 20-21/2005) and România Mare (issues 766, 767, 768, 769/2005).

Paul Goma was not hindered from publishing his fallacies at length in the mainstream media, on occasions repeating his preposterous ideas in two or three lines in various geographical corners of Romania, ever preaching an anti-Jewish hate policy. However, it happened that, following the 1001st anti-Semitic article signed Paul Goma in Viaţa Românească magazine in Bucharest (issues 6-7/2005), the Council of the Writers Union in Romania got sick of it and, in an official statement, dissociated from the revolting contents of the above mentioned publication issued under its very patronage. Liviu Ioan Stoiciu, the second editor-in-chief, directly responsible for having published the text, got fired.
I gave the volume a detailed account in Paul Goma antisemit/Paul Goma – an Anti-Semite (in E-Leonardo, issue 5/2004; in Tribuna, issues 56-57-58/2005). I dedicated 35 pages, 50 foot notes and more than 30 ample quotations.
An intellectual’s private life is by no means extenuating for his views – partial, deeply explicitly when he wrote: "The Romanian Holocaust is a lie, clear forgery, regular fraud, vile threatening (Your purse or your life!)" (in Săptămîna Roşie…/ The Red Week..., Bucharest, Vremea XXI Publishing House, 2004, p. 273). I have not yet heard the author apologizing or repenting for these assertions – or for any of his many others, just as rude.
[...]
(January 2006)

În exclusivitate