sâmbătă, noiembrie 01, 2014 Ora Locală 05:13

Blog / Traian Ungureanu

Stalingrad - după 70 de ani (II)

x


Bătălia de la Stalingrad a avut o desfășurare simplă. Asaltul german de vară a cucerit orașul și a împins forțele sovietice într-o fîșie minusculă, pe malul Volgăi. Concentrarea de forțe germane a folosit doctrina atacului de șoc pe care o utilizase cu atît success pe Frontul de Vest și, din iunie 1941, pe Frontul de Est. Dar Stalingrad (fostul și actualul Volgograd) era un oraș industrial cu date complet diferite de topografia fronturilor pe care luptase și cîștigase, pînă atunci, armata germană. Replierea sovietică din iarnă a prelungit pînă la agonie angajamentul pe care l-a transformat într-un război urban complicat și imprevizibil. Fiecare casă și hală industrială, fiecare stradă și intersecție s-au transformat în sub-bătălii de anihilare. Situațiile în care o clădire era împărțită de soldați sovietici care ocupau un etaj și soldați germani care ocupau alt etaj au fost frecvente.

Pierderile sovietice au continuat la o cotă uluitoare. În mare, ele au coincis cu cota generală de front, în care Armata Roșie a pierdut minimum cinci soldați pentru un soldat german, mult peste cota de 3/1 socotită, în mod classic, cotă irecuperabilă, de înfrîngere asigurată. Trupele sovietice au fost realimentate, cu eforturi incredibile, peste Volga, iar rezerva din spatele frontului a fost suplimentată cu aproape 1 milion de oameni. În ciuda superiorității numerice, Armata Roșie a fost supusă unui sistem de comandă pe care mulți îl socotesc eroic. Cercetători mai cumpăniți îl consideră irațional.

În decembrie 1942, la Stalingrad, speranța de viață a unui soldat rus era de 24 de ore, iar a unui ofițer de trei zile. Execuțiile în masă pentru nesupunere, lipsă de curaj sau dezertare au atins un nivel considerabil. Istorici ai problemei au vorbit de executarea a 13.000 de soldați sovietici. Cifra pare nverosimilă și e contrazisă de cercetări care menționează cîteva sute de execuții. E greu de știut care e adevărul. Arhivele sovietice tac și nici nu e de sperat că vor avea vreodată ceva e spus. Istoria Frontului de Est e înghițită de propagandă.

Autoritățile politice și militare sovietice au rescris istoria războiului, fără să fi scris vreodată o variantă primă, adevărată și abia ulterior falsificată. Documente descoperite recent spun, de pildă, că Generalul Chuikov, comandantul frontului Stalingrad, ar fi împușcat cu mîna lui, într-o singură zi, pe 14 septembrie 1942, șase ofițeri și comisari politici insuficient de combativi. Ziua de furie a lui Chuikov nu are cum să fie un incident izolat și, în aceste condiții, cifra execuțiilor sovietice nu are cum să fie decît foarte mare. De aici, întrebarea: ce a motivat soldații sovietici, la Stalingrad - frica sau eroismul? Regimul sălbatic de coerciție și presiune politică nu poate fi pus la îndoială. Comisarii politici prezenți în tranșee și presiunea de partid au jucat un rol extraordinar. Numărul membrilor de partid a crescut, între soldații sovietici angajați în bătălia de la Stalingrad, de la 25 la 50.000. Dar acest salt spectaculos poate fi înțeles doar de cunoscători ai mecanismelor politice sovietice. E, astfel, foarte probabil ca admiterea de noi membri să fie un gest deliberat al conducerii politice de partid, care a înțeles că trebuie să deschidă porțile într-un moment limită în care armata și ideologia sovietică riscau o înfrîngere gravă.

Însă, e la fel de adevărat, că puterea forțelor sovietice a fost rezultatul unei capacitățăi de efort fizic și moral extraordinare a soldaților. Răspunsul la întrebarea privitoare la motivație e dublu: presiunea politică a împiedicat orice reflex uman iar bravura a atins cote extraordinare.

La sfîrșitul lui noiembrie,  odată încheiat transportul de rezerve din spatele frontului, Armata Roșie a declanșat o ofensivă de încercuire, sprijinită de un milion de oameni. Armata a 6-a germană și-a pierdut flancurile asigurate de trupe românești, și după patru zile a fost complet încercuită. În condiții de iarnă extremă, cu temperature de pînă la - 40 de grade și insuficient aprovizionată de podul aerian organizat în grabă, armata germană a parcurs, treptat, etapele anihilării: îngheț, foamete, destructurare mentală, colaps al ierarhiei de comandă, capitulare.

Din cei 110.000 de prizonieri capturați de sovietici doar 5000 aveau să se întoarcă acasă, după termene variind între 10 și 15 ani. Rata de supraviețuite corespunde, de altfel, aproape matematic ratei de supraviețuire între cei aproape cinci milioane de prizonieri sovietici capturați de germani pe toată durata războiului. Victoria sovietică a pus capăt speranțelor realiste de succes german pe Frontul de Est. Impactul militar, simbolic și psihologic a fost uriaș.

Istoria complexului uman pe care îl numim bătălia de la Stalingrad rămîne și va rămîne pentru mult timp o problemă morală și istorică nerezolvată. Chiar după deschiderea parțială arhivelor sovietice, clarificările sînt parțiale și lente. Recent, un set de 10.000 de pagini de mare valoare documentară a devenit accesibil și a fost interpretat de un istoric german care a consultat fondul Academiei de Științe de la Moscova. Fondul conține interviuri luate în 1945-46 unui număr de aproximativ de 300 de soldați și ofițeri sovietici participanți la bătălia de la Stalingrad. Inițiativa, de mult uitată, a aparținut unui istoric sovietic (Isaak Izrailevich). Ideea istoricului sovietic a fost formarea unui așa numit fond de istorie orală care ar fi urmat să slujească drept bază documentară viitoarelor istorii ale războiului. Îndată după încheierea interviurilor, fondul documentar a fost închis de autorități. Mărturiile participanților conțineau prea mult din ce nu era admis în varianta oficială și eroică a bătăliei de la Stalingrad. În mare e vorba, pur și simplu, de destăinuiri și reacții absolut omenești.

Iată-l, de pildă, pe faimosul Vasili Zaițev, lunetistul care a lichidat 250 de soldați și ofițeri germani, mărturisind că după Stalingrad a ajuns o epavă, că e bîntuit de amintiri de coșmar, că nu-și mai poate controla tremurul mîinilor și că nu își mai stăpînește nervii. Alți intervievați vorbesc de scene de canibalism în ambele tabere sau de compătimirea involuntară în fața tinerilor soldați germani uciși. Toate aceste declarații evident sincere și umane încălcau codul ideologic și, prin urmare, au fost ferecate într-un fund prăfuit de arhivă. Ceea ce nu înseamnă, totuși, că Jochen Hellbeck, istoricul german care a prelucrat documentele într-o recentă carte de senzație (Protocolul Stalingrad), se poate bizui liniștit pe mărturiile culese în 1946. Nu există nici un motiv pentru care ar fi de crezut că, după victoria de la Stalingrad, cenzura și autoncenzura ar fi fost abolite. Evident, după o experiență de viață complet subordonată ideologiei de partid și după o experiență de front controlată total de Politruci, soldații și ofițerii știau foarte bine pînă unde pot fi deschiși și de unde trebuie să îți țină gura.

Chiar după această primă pătrundere în fondul arhivistic sovietic, istoria bătăliei de la Stalingrad va fi scrisă doar de obervatori sensibili ai umanității în situații extreme (exemplele nu lipsesc). Partea militară a acestei istorii e elucidată sau aproape elucidată. Partea politică și morală, altfel spus, adîncimile dezumanizării colective, sînt în continurae, obscure și, poate, insondabile. După 70 de ani, știm mai mult. Ceea ce nu înseamnă că înțelegem mai bine.

Taguri Radio Europa Liberă,Traian Ungureanu,Blog

Acest forum a fost închis
Comment Sorting
Comentarii
     
de: RE
07.02.2013 17:31
Daca istoria a fost re-scrisa in mod sistematic, ce garantii mai avem ca stim ceva despre trecut?

Pe cand studiam, in anii 80, istoria URSS razboiul al doilea parea sa fie un mars victorios al rusilor, si luptele principale s-au dat la Novaia Zemlea, acolo unde Brejnev fusese nu mai stiu ce mare ofiter. Apoi a murit Brejnev si istoricii au lasat-o mai moale cu Novaia Zemlea.

Ajuns in Romania am aflat ca de fapt razboiul al doilea a fost castigat pentru ca Regele Mihai a negociat cu rusii ca Armata Romana sa intoarca armele si astfel germanii nu au reusit sa termine bomba nucleara. Stia Mihai la varsta aceea ce e o bomba nucleara, sau pe unde se imbraca pantalonii?

In America am aflat ca SUA a castigat razboiul al doilea mondial, luptand cu japonezii. Mai daunazi am vazut un film (artistic) in care o unitate de piloti afro-americani a castigat luptele decisive pentru Italia. Deci asta era secretul razboiului mondial! Norocul nostru ca au venit afro-americanii intelepti sa ne arate cum se castiga un razboi, ca altfel ne scoteam ochii cu baionetele. Sper sa faca si mexicanii un film, ca nu e bine sa ramana ai lor pe dinafara.

In fine... Cred ca interviurile cu participantii ar fi sursa cea mai de incredere in aceste cazuri. Veteranii de razboi care veneau uneori pe la noi la scoala ne mai spuneau ce-au vazut pe front. Nu stiau ei multe despre generali si planuri, dar isi aminteau de niste lucruri mai simple - foame, paduchi, frig, suta de grame de spirt care li se dadea ca sa uite de frica cand erau manati in atacuri frontale peste mitraliere, unitatile etnice care erau trimise la moarte in timp ce rusii stateau la cald, atrocitatile comise impotriva copiilor si femeilor germane ... lucruri banale, intelese de tot omul.

În exclusivitate