Problema britanică a Uniunii Europene a revenit cu putere în prim plan, după discursul recent al Primului Ministtru David Cameron. Iar problema problemei britanice e răstălmăcirea.
În genere, presa și elita continentală au reușit să plaseze ideea după care britanicii suferă de o încăpățînare provincială, sînt iritanți și trebuie tratați așa cum tratezi un copil sau un țărănoi.
Într-adevăr, discursul rostit de David Cameron nu poate produce plăcere la Bruxelles. Cameron a reluat temele de bază ale scepticismului britanic. Liderii continentali ai UE le cunosc demult și le-au auzit în nenumărate variante articulate de presa și de partidele britanice.
Nimic nou, deci, în afara insistenței proaspete cu care britanicii reiau critici formulate pentru prima oară acum 50 de ani. Cu siguranță, britanicii sînt anti-europeni obsedați! Sau, poate, nu? Chiar dacă problema relațiilor UE-Marea Britanie e încărcată de clișee și ironii, datele ei principale merită revăzute. Prima supriză nu va întîrzia: diferența între caricatura oficială și realitate e uriașă.
Mai întîi, critica UE nu e un produs britanic ci o poziție engleză iar această precizare contează mult. Scepticismul britanic e produs de englezi, adică de acea parte a sistemului britanic de la care au pornit primele impulsuri democratice și prima articulare juridică a autonomiei personale în raport cu statul.
Istoria e lungă dar putem reține un rezumat simplu: Anglia (și sub tutela ei teritoriile britanice) au dezvoltat o societate cu un sistem legal extrem de puternic, gîndit ca instrument de îngrădire a abuzului puterii de stat împotriva cetățenilor și garant al distanței (separației) puterilor în stat.
Cu o asemnea bază, societățile britanice au dezvoltat experiența democratică, parlamentarismul și statul de drept mult mai devreme și mult mai intens (radical) decît statele din vestul și estul Europei continentale.
Experiența și avansul cert al tradiției de libertate engleză e o certitudine. Ea i-a ferit pe englezi de cancerul colectivist care a măturat Europa după 1900 și s-a soldat cu două războaie mondiale.
Tot ea a ținut în frîu birocrația, decătușînd, în schimb, individualismul și inițiativa capitalistă. Adevărat, englezii au rămas cu o suspiciune profundă față de Europa în care au văzut mereu un conglomerat de state aplecate spre anti-virtuțile disprețuite de englezi: etatism, birocrație, dirijism, controlul libertăților.
Temerile englezilor sînt, de multe ori, deplasate dar pleacă de la o realitate indiscutabilă. Critica engleză a Europei nu e, așadar, rolul unei supersitiții, al ignoranței sau al izolării. Poziția engleză vine dintr-o experiență istorică îndelungată. Englezii nu se prefac. Cînd critică Europa, englezii cred în ce spun.
Ei nu se ascund, nu vor lucruri nerezonabile și nu sînt depășiți de mersul lucrurilor ci, pur și simplu, se tem că pot pierde lucruri pe care le-au cîștigat primii și pe care le-au apărat fără întrerupere.
Disprețul superior pentru englezi, așa cum poate fi el vazut la lucru printre demnitarii UE, e o formă de snobism amestecată cu nechibzuință. Într-un moment în care Uniunea Europeană e pusă la încercare de o criză multiplă, plictisul superior în fața criticii engleze nu duce nicăieri.
Englezii vor o Uniune croită în jurul valorilor fundamentale ale democrațeiei politice și competiției economice. E limpede că dirijismul birocratic în care a excelat guvernarea UE nu e soluția. Uniunea Europeană pierde teren și, în această situație, nu ar trebui să ignore apelul englez.