Linkuri accesibilitate

Cîți Depardieu fac un Bardot?



Ce e un Depardieu? Totul a plecat de la apariția ultima transformare a faimosului Gerard Depardieu. Cînd toată lumea credea că nu mai există rol de jucat pentru Depardiu, actorul francez a apărut într-o postură complet neașteptată. Depardieu a devenit cetățean rus. În octombrie, cînd juca rolul Obelix, într-o comedie din seria Asterix, Depardieu părea să fi atins culmile comediei. Fals. Transformarea lui Depardieu în cetățean rus a bătut performanțele anterioare ale actorului și a dat presei rusești ocazia de a născoci termenul „depardyo” - cu înțelesul de fraier, naiv sau nătărău.

Partea cu adevărat interesantă a poveștii care a dat lumii noua unitatea de măsură a naivității (1 Depardyo) nu ține, însă, de comedie ci, mai degrabă, de magie. Mai precis de modul în care oamenii pot începe să creadă în lucruri și persoane pe care nu le cunosc sau nu le înțeleg, dar le transformă în cauze drepte sau idoli nepătați.

Două cazuri spumoase au ilustrat, recent, această trăsătură care are, deja, o istorie lungă și tristă. Nu e nimic întîmplător în originea acestor deraieri recente. Franța e, poate, orgininea prin excelență a iluziilor care răstălmăcesc realitatea și se pun, astfel, în slujba celor mai nefericite cauze și personaje. Adevărat, această pornire nu are granițe, dar Franța a știut dintotdeauna să dea deraierilor morale o costumație plină de stil.

Primul caz e Gerard Deparfieu și, ca de obicei, afacerea a pornit de la o obiecție îndreptățită. Actorul francez a fost indignat de planurile președintelui François Holland, care a anunțat că pregătește un impozit pe venit de 75% pentru persoanele care cîștigă mai mult de 1 milion de euro pe an. Depardieu a protestat, argumentînd că, într-o carieră strălucită, a plătit, deja, statului francez zeci de milioane de euro în impozite. După ce Primul Ministru francez nu a găsit nimic mai bun decît să-l insulte și să încurajezer o campanie națională de defăimare, Depardieu a decis să părăsească Franța și să treacă granița în Belgia.

Ce a urmat a transformat, însă, profilul unui plătitor de impozite revoltat de opresiunea statului în figura unui nătărău care nu știe pe ce lume trăiește. Sfătuit de cineva sau abordat de autoritățile ruse, Depardieu s-a trezit tratînd cu Moscova obținerea cetățeniei ruse. Președintele Putin a simțit imediat ocazia unei lovituri de imagine și a procedat rapid, speculînd ignoranța sau, pur și simplu, prostia lui Depardieu. Pașaportul a fost emis în regim de urgență și înmînat în văzul presei internaționale.

Adevărat, așa numitele cazuri de exil fiscal nu sînt o noutate. Banii au obiceiul să fugă, mînați, de deținătorii lor, spre state mai îngăduitoare și spre regimuri fiscale mai permisive. Adevărat, Rusia practică un impozit de cotă unică la nivelul de 13%. Și iar adevărat, 13% e, în orice condiții, mult mai mic și mai preferabil decît 75%. Însă Depardieu n-a făcut altceva decît să legitimeze public un stat autoritar și o administrație care se ocupă mai puțin cu colecatrea impozitelor și mai mult cu organizarea evaziunii fiscale pentru mega-infractorii protejați de Kremlin. Depardieu a reușit, dintr-un foc, să devină imaginea publică a acestor abuzuri și să se pună în fruntea unei liste de contraziceri care definesc un om fără busolă.

Căci Depardieu, om al stîngii franceze, dintr-o familie de comuniști, nu s-a mai simțit solidar cu propriile convingeri de îndată ce a fost atins la pungă. Campionul cauzelor drepte și favoritul lui Fidel Castro a fugit de îndată ce a trebuit să-și pună în practică, pe banii lui, principiile. În cele din urmă, luarea de poziție cetățenească a actorului Depardieu a devenit o farsă penibilă. Victima fiscului francez și-a găsit alinarea în brațele regimului Putin, demult și bine cunoscut pentru violență, corupție și fraude.

A doua ispravă franceză în materie s-a produs aproape concomitent cu episodul Depardieu. În rolul principal, o actriță celebră a anilor ’60 și ’70, mai nou campioană a programelor de protecție a animalelor. Alături de ea doi elefanți nevinovați și o mare sărăcie cu duhul.

Traian Ungureanu

Fost parlamentar european (2009 – 2019), din partea PD-L (Partidul Democrat Liberal, apropiat președintelui Traina Băsescu) și ulterior a PNL (Partidul Național Liberal).

Jurnalist în România, între 1983-1988, Traian Ungureanu a lucrat la BBC, redacția pentru România, între 1989 – 2003. După care a devenit colaboratorul extern al Europei Libere, unde a scris despre politica din România și Europa, a ținut o cronică sportivă iar după ce a devenit europarlamentar, o cronică europeană. Semnează un blog politic și în fiecare vineri, un Jurnal de corespondent de la Londra.

Opiniile autorului nu reprezintă, neapărat, punctul de vedere al radio Europa Liberă.

XS
SM
MD
LG