Pentru a citi capitolele anterioare, faceţi click aici.
Tu: Astăzi este ziua ta de naştere:
13 august.
Eu: Da. Este ziua mea de naştere:
13 august.
Tu: Dar vezi că... această zi a ta pe care te-ai gândit s-o petreci de unul singur, în linişte şi tăcere, începe, după cum am precizat, la ora 17, adică 5 d.a.? Iar acuma este... abia ora...
Eu: Cât este ora acuma?
Tu: Uită-te la ceas!
Eu: Nu am ceas. De mulţi ani nu mai port un ceas. Şi nu mă uit la ceas să aflu ora.
Tu: Ceea ce ar însemna că pentru tine
timpul a fost suspendat?
Eu: Timpul îşi urmează cursul
lui dintotdeauna, din epoca în care
nici nu exista timp...
Tu: Aşa? Dacă nu exista
timp,
ce exista
atunci?
Eu: Exista ne-timp.
Tu: Poţi să-ţi imaginezi
ceva de felul ne-timp?
Eu: De ce
: nu? De ce
: nu?
Tu: Să lăsăm metafizica pentru altă dată. Nu uita că astăzi este ziua ta şi că te-ai hotărât...
Eu: Da, m-am hotărât. Şi te rog să nu-mi mai aminteşti ce-am hotărât şi ce n-am hotărât că mă plictiseşti.
Tu: Fie, dar adu-ţi aminte că nu ai decât
şapte ore din ziua ta! Şi dacă-i aşa, atunci ai face bine să... fii... gata
pentru acele şapte ore!
Eu: Şi adică de
ce aş fi eu obligat să mă pregătesc ca să fiu gata?
Tu: Pentru că nu se ştie ce va urma după ce vor expira acele nenorocite
şapte ore!
Eu: De ce:
nenorocite?
Tu: Pentru cât că... din cele 24 de ore nu ţi s-a făcut parte
decât de şapte! Nici măcar de a
treia parte din zi...
Eu: Cum:
a treia parte?
Tu: Da. O zi şi o noapte fac 24 de ore. Dacă te năşteai la ora 0, aveai dreptul să pretinzi că le ai pe
toate. Dar venind tu pe lume când ai venit, ţi-ai redus rezerva ta de timp cu... 14+3 care fac 17, iar plus cele 7 ale tale fac exact 24. 17 ore
pierdute!
Eu: Cum adică: pierdute? Dar aşa a fost să fie.
Tu: Dar ai fi putut să te naşti la ora 0! Sau la ora 1. Dar vezi că ai scos primul ţipăt abia la... ora 5 p.m.
Eu: Să lăsăm chestiunea asta, la fel ca pe cea cu
ne-timpul...
Tu: Da. De data asta vii Dta cu propunerea. Acea cu
ne-timpul, a fost a mea. Asta este a Dtale. Uite ce ţi-aş sugera: acum, la
această oră, pot să-ţi aduc la cunoştinţă că este abia...
ora şapte!
Eu: Şapte! Aşa devreme? Ceea ce înseamnă că până la 5 mai am – cât?
Zece ore!
Tu: Da. 10 ore. Şi ce doreşti să faci în aceste 10 ore?
Eu: Nimic altceva decât să stăm în linişte şi pace, să nu mă gândesc la nimic, să nu-mi amintesc nimic – să-mi limpezesc
sufletul, - pentru că astăzi este
ziua mea de naştere.
Tu: Impropriu!
Pre-ziua ta de naştere. Ziua ta începe abia la 5! Deocamdată Dta
nu exişti! Eşti doar o
virtualitate!
Eu: Şi dacă sânt o
virtualitate,
ce sânt?
Tu: Altceva nimic decât o
virtualitate.
Eu: Şi atunci ce-i de făcut? Cum îmi consum acest
timp-ne-timp?
Tu: Derulându-
l invers.
Eu: Adică dinspre
timp către
ne-timp?
Tu: Da, către
ne-timp.
Eu: Ce ai în vedere
?
Tu: Cele ce te-au preocupat până în
ziua de azi ar fi bine să le treci în revistă şi să faci o
sumă,
un total.
Eu: Pentru ce? La ce bun
totalul?
Tu: Pentru ca să te clarifici: cu
ce vii la ziua ta de naştere
?
Eu: Cu
ce vin?
Cu nimic vin.
Cu 0 vin.
Tu: De ce:
cu nimic? De ce:
cu o?
Eu: Pentru că tot ce am încercat să realizez până acum,
totul a eşuat.
Tu: Tocmai asta se cuvine să o faci:
să-ţi analizezi eşecul! Ştiu că ţi-ai elaborat o
teorie proprie în problema aceasta. Ştiu că din acea teorie a rezultat că
existenţa Dtale nu este decât un mare/magnific eşec!
Eu: De unde ştii?
Tu: Ştiu câte ceva şi
eu. M-am strecurat printre notele, consemnătile, vechile tale hârtii şi acolo am dat peste un text care era intitulat scurt şi foarte sugestiv:
viaţa ca un eşec.
Eu: Da? Ai avut impertinenţa să te insinuiezi în hârtiile mele? În arhiva mea?
Tu: Da. Am avut-o... Ei, bine, să lăsăm şi această
chestiune cu eşecul şi să procedăm la
recapitularea a ceea cu ce vii în faţa zilei tale de naştere.