luni, aprilie 21, 2014 Ora Locală 16:07

Blog / Vladimir Beşleagă

Doi moși sfătoși: Iftode Chioru și Trifan Baltă

x
MĂRIMEA TEXTULUI - +


       ...Spărgând negreaţa anilor, iată-i, vin la mine. Din hrubele mucegăite ale memoriei, dar şi din năvalnica limpezime a ochilor...

       Puşti fiind, la casa  dulcei mele  bunici Natalia ieşit în poartă, am  văzut un moşneag  păşind  pe uliţă, cu un toiag ce-l tot punea înaintea lui, ţinându-se  mai aproape de gard. „Moş Iftode Chioru!” El era.

        Celelalte, multe, le-am aflat mai târziu.

        Având vederea slabă, de mic a fost dat de părinţi la mănăstire la Chiţcani ( corect: Teţcani), la Noul Neamţ. În  1918, când Basarabia  s-a întors la maica România, Iftode a revenit acasă, în Mălăieştii lui şi... ai mei.

        A fost un poet. Un rapsod. Care a vorbit, mereu, în versuri. Nu a scris. Dar nimic nu a rămas după el fixat pe banala şi efemera hârtie. L-a nemurit  memoria oamenilor, a satului, în care şi între care şi-a semănat  perlele harului  său.

        Cum  bolşevicii porniseră  să întoarcă lumea pe dos, au vrut să  şi-l facă părtaş la nelegiuirile lor: ”Moş Iftode, compune o poezie despre...  colhoz!”  Le-a răspuns : ”Măi băieţi, dacă ai tochit smoală  în catiol (cazan), ba să  mai fierbi lapte într-ânsu!” Du-te de pricepe ce-a vrut să spună... Dar vezi că tot  a compus  el poezia cerută, dar nu cum or fi vrut ei, activiştii. Ascultaţi ce-a păstrat amintirea  consătenilor mei:            
                                 
                        ...Merg la  târg,
                           Cumpăr tărâţă,
                           Vin acasă,
                           Dau la mâţă,
                           Mâţa bate
                           Din chicior:
                           Nu mănânc,
                           Măcar să mor!...

     E, bineînţeles, despre viaţa  dulce în ...colhoz.

     A fost  moş Iftode Chioru un poet de geniu, chiar dacă nu a scris niciun rând, chiar dacă poeziile lui, înregistrate de folcloriştii epocii, au ars în vâlvătaia războiului. Da, un geniu, pentru că numai un om înzestrat  cu harul divin, a putut să dea naştere unor versuri  nemuritoare ca acestea  privind  sfârşitul inexorabil ce ne aşteaptă pe fiecare în parte şi pe noi toţi. Ascultaţi:

                            Se scurtează  pasu',
                            Îţi slăbeşte  glasu',
                            Se subţie nasu',
                            Se apropie ...ceasu'!

      Unde, în ce secol, în ce epocă, în ce limbă, care autor a reuşit să exprime  o idee existenţială fundamentală  în doar patru  scurtissime versuri  şi tuspatru  cu o rimă  PERFECTĂ!?

      Pe Trifan Baltă l-am văzut  pe la sediul Uniunii  Scriitorilor din Chişinău, prin anii 1955-1956. Era un moşneguţ  mărunţel, dar  iute şi  scânteietor ca un bulgăre de ... argint viu. „Când îl ascultam... aveam impresia  că a dispărut  din  jurul  meu  totul  şi a rămas  numai frumosul pur,numai cântecul sau povestea vorbei”, exclama poetul Valentin Poşca, cel care l-a „descoperit” şi editat. Da, acest  om cu har de povestitor şi  cântăreţ  popular, născut în Bleşteni-Bălţi, a avut norocul să fie publicat, cărţile lui de poveşti  reeditându-se  de mai multe ori (vezi Dicţionarul scriitorilor români  din Basarabia, 1812-2010).

     Despre el ne-am amintit mai deunăzi, conversând  cu eminentul scriitor şi folclorist Grigore Botezatu.

     De, parcă l-aş fi  provocat eu pe foarte lucidul la vărsta lui (dar şi a...mea), pe domnul Grigore: „Că-l chema Trifan, mai înţeleg cumva, dar de ce: Baltă? Nu cumva era rudă - neam cu ... Dănilă Prepeleac?”  Aici amicul meu a râs uşurel: „Era...” După care mi-a relatat  următoarele momente, pe care ţin să le fixez aici, pentru cititorii de azi, dar  şi pentru posteritate. Zise  aşa:

     „Mergeam  prin centrul oraşului, cu moş Trifan Baltă. Ca unul sosit de la ţară, se uită curios la case, la maşini, la oameni ... Eu îl întreb: „Ce zici, moş Trifane: frumos oraşul?” El, pe loc găseşte răspunsul: „Roadele câmpului  dovedesc (bat) podoabele târgului!” Aţi sesizat  subţirimea aluziei? „Dar mergeam cu el în vizită la ... (marele scriitor sovietic moldovan-v.b. ) Andrei Lupan. Ajungem  în tinda lui, batem la uşă... „Cine-i acolo?” întreabă gazda de dincolo. Moş Trifan răspunde prompt, în versuri: „Cine-i în casă, să iasă! Cine-i în tindă, să rămână!” Asta-i a doua. Dar a treia vorbă de duh a lui moş Trifan a fost  când gazda l-a pus la masă : „Poftim, moş Trifane, de gustă din brânza asta făcută  la... Moscova!” Pune el o feliuţă în gură, mestecă pe îndelete, după care, ca un cioban sadea ce era, întreabă: „Da' oare cu ce fel de cheag or fi făcut-o?”

      Era acest moş Trifan Baltă zămislit cu cheag bun, ne...moscovit! 
                                                                                                  10 decembrie   2012   
Acest forum a fost închis
Comentarii
     
În acest forum nu există încă niciun comentariu. Fiţi primul şi contribuiţi cu unul

În exclusivitate