Am fost săptămîna trecută acasă, în Moldova, și mi-am găsit ograda casei părintești îmbătrînită... Peste două zile, însă, după ce am petrecut mai mult timp cu oamenii dragi, defectul optic a dispărut și mi-am dat seama că era chiar neschimbată. I-am recunoscut fiecare colțișor, era ograda în care am copilărit, ograda în care am crescut eu împreună cu visele mele...
Cea mai emoționantă a fost întîlnirea cu mama, care m-a îmbrățișat strîns - de parcă nu mai vroia să-mi dea drumul.
Călătoria acasă a fost ca o călătorie în viitor - acolo unde poți să vezi cum vor arăta oamenii pe care îi cunoști peste o vreme, iar tu, odată nimerit acolo, te simți de parcă „ai fi căzut din cer”. Cineva dintre rude mă întreba cum este printre străini și am răspuns fără să gîndesc prea mult: „Printre străini devii străin”, iar acest lucru cel mai tare îl simți cînd revii acasă.
Acasă am fost continuu într-o stare amestecată de senzații: pe alocuri mi se părea că Moldova se „transnistrizează” - asta cînd am fost la iazul din sat și am văzut pe o tăbliță scris: „Пескуитул есте интерзис!”. Am întrebat paznicul iazului în ce limbă este scris, iar el mi-a răspuns că acesta este alfabetul pe care l-a învățat la şcoală.
M-a bucurat, totuși, că satul este plin de viață și că avem și noi în sfîrșit drum nou asfaltat. Tinerii, chiar dacă pleacă la munci peste hotare, revin și construiesc case frumoase cu coloane. Iar la Casa de Nunți din sat, nunțile se joacă nu numai sîmbăta și duminica, ci chiar și miercurea, și joia.
Acasă am mîncat bucatele cele mai gustoase, iar plăcintele mamei au fost mai bune ca niciodată. Aceste plăcinte le-aș lua cu mine și la capătul lumii, s-o simt pe mama mai aproape...