Primul şoc şi prima lecţie de viaţă politică la Chişinău e calitatea nealterată a comuniştilor. Spre deosebire de colegii lor social-democraţi din România, comuniştii mooldoveni nu se prefac şi nu se bîlbîie în materie de credinţă. Sînt autentici. Simt. Nu pentru că emană ideologie comunistă cu respect doctrinar ci pentru că gîndesc reflex în termenii programului de luptă şi viaţă comunist.
România e, aşezată în acest cadru sever şi mărginit, o ţară străină şi ostilă. Economia e o enormă tablă de demonstraţie proletară pe care liberalismul capitalist desenează schelete de sărmani şi asupriţi. În mai mult de o zi de discuţii, la întrunirea parlamentarilor europeni şi moldoveni, comuniştii au emis constant un baraj de clişee anti-româneşti şi pro-ruseşti, fără să-şi pună vreo clipă problema realităţii. Sau, poate, punîndu-şi în mod apocaliptic problema unei realităţi care începe să îi ameninţe şi dejoace.
Moldova a evadat, în mod inadmisibil pentru comunişti, pe un culoar intern reformist şi pe o orbită externă de colaborare intensă cu România şi Uniunea Europeană. Din afară, alegerile încheiate în Ucraina, cu o restauraţie molcomă şi greu cuantificabilă (Rusia în doze mici sau în proproţie letală?) au amplificat efectul de apreciere al Moldovei.
În cîteva luni, Moldova s-a reconfigurat la Bruxelles şi Washington ca zonă unică de energie democratică la est de graniţa de est a UE. Acordurile cu FMI şi UE, politica reformistă activă a guvernului Filat şi suita de proiecte concretizate împreună cu România au schimbat percepţia externă a Moldovei şi, tocmai această schimbare de atmosferă, a luat aerul blocului comunsit care prosperă retoric şi social numai în condiţii de închidere şi retragere.
Mi s-a părut că detectez în producţia mecanică de clişee a comuniştilor (anti-românism, echivalarea integrării europene cu un preambul al Unirii) ceva mai mult decît impasul electoral de moment. În spatele barajului de negaţii rostite de comunişti se ascunde, foarte probabil, panica istorică.
Schimbarea tinde să ia aspect structural în Moldova şi asta sperie un partid care contează pe nemişcare, pe continuitatea stagnării şi pe controlul absolut al oricărei surse de mutaţii. Mai clar, comuniştii au lansat teoria după care Comisia de investigare a evenimenteleor din aprilie 2009 trebuie să se ocupe şi de problema alegerilor: au fost sau n-au fost alegerile falsificate?
În subtext, pluteşte idea după care, dacă alegerile au fost corecte, autorităţile aveau dreptul să îşi calce în picoare şi să îşi ucidă cetăţenii. Această eroare logico-tactică semnalează nesiguranţa comuniştilor, înclinaţi, acum, spre aventuri propagandistice de slabă calitate.
În mod esenţial, comuniştii au devenit dispensabili. Procesele politice pot continua fără ei, în condiţiile în care ex istă, acum, presiuni pro-democratice concurente care lucrează asupra Moldovei din exterior şi din interior. Încetarea gravitaţiei comuniste poate deveni noua realitate politică a Moldovei numai în măsura în care guvernul Filat continuă aşa cum a început: ajustare economică, acord şi curaj în coaliţia de guvernare, contact permanent cu UE, mai ales pe culoar românesc.
Orice optimism precipitat ştie să moară rapid la est de Prut dar, de data asta, istoria pare să se fi pictisit de atîtea eşecuri. Moldova are o şansă reală de desprindere de psihologia şi politica tradiţiei comuniste. Iar comuniştii sînt primii care au simţit pericolul.