Lecţia e clară: relaţia România-Moldova înaintează prin bun simţ. În genere, oamenii cred sau sînt învăţaţi să creadă că relaţiile inter-statale sînt înghiţite de un labirint procedural imbatabil. Cazurile de relaţii pozitive, sînt - conform acestei teorii foarte mult propagate în România ultimilor 20 de ani - excepţii care ascund o oarecare lipsă de adîncime sau rezultatul unor eforturi îndelungi perpetuate de generaţii de diplomaţi iniţiaţi în misterele neasemuite ale negocierii.
Cazul de relansare recentă a relaţiilor România-Moldova scoate la luimnă lipsa de sinceritate a acestei teorii care îşi caută pretexte în propria superficialitate. Relaţiile Bucureşti-Chişinău au fost deblocate de voinţă pozitivă şi curaj politic asumat. Preşedintele Băsescu a preluat o relaţie sufocată de retorică patriotică şi de diplomaţie simulată. Actul esenţial al Preşedintelui a fost revenirea la bun simţ şi pragmatism. Din momentul în care Băsescu a tratat frontal contactele cu liderii moldoveni şi nu s-a eschivat - după modelul predecesorilor - lucrurile au început să se mişte.
În al doilea rînd, relaţiile au fost plasate, în sfîrşit, îngtr-un cadru conceptual autentic: relaţia moldo-română ca relaţie europeană. Ministrul de Externe, Theodor Baconschi, un diplomat subtil şi bine exersat, a înţeles la fel de bine că ritualul instituţional e mort în lipsa unei poziţii politice asumate. Declaraţiile tranşante prin care Baconschi a retezat fantoma „moldovenismului” au înlăturat un clişeu şi au pus în loc piesa de bază: comunitatea cultural-istorică a românilor.
Demonstraţia executată rapid de evoluţia cazului România-Moldova s-a sprijinit, deasemenea, pe elanul pro-european al noului grup politic de la Chişinău. Nimic nu e, deocamdată, finalizat dar ceva important s-a întîmplat, după ani lungi de stagnare: mitul politicii de tatonare infinită a fost discreditat. Politica nu e neapărat arta imposibilului. Uneori este, pur şi simplu, practica bunului simţ.
Cazul de relansare recentă a relaţiilor România-Moldova scoate la luimnă lipsa de sinceritate a acestei teorii care îşi caută pretexte în propria superficialitate. Relaţiile Bucureşti-Chişinău au fost deblocate de voinţă pozitivă şi curaj politic asumat. Preşedintele Băsescu a preluat o relaţie sufocată de retorică patriotică şi de diplomaţie simulată. Actul esenţial al Preşedintelui a fost revenirea la bun simţ şi pragmatism. Din momentul în care Băsescu a tratat frontal contactele cu liderii moldoveni şi nu s-a eschivat - după modelul predecesorilor - lucrurile au început să se mişte.
În al doilea rînd, relaţiile au fost plasate, în sfîrşit, îngtr-un cadru conceptual autentic: relaţia moldo-română ca relaţie europeană. Ministrul de Externe, Theodor Baconschi, un diplomat subtil şi bine exersat, a înţeles la fel de bine că ritualul instituţional e mort în lipsa unei poziţii politice asumate. Declaraţiile tranşante prin care Baconschi a retezat fantoma „moldovenismului” au înlăturat un clişeu şi au pus în loc piesa de bază: comunitatea cultural-istorică a românilor.
Demonstraţia executată rapid de evoluţia cazului România-Moldova s-a sprijinit, deasemenea, pe elanul pro-european al noului grup politic de la Chişinău. Nimic nu e, deocamdată, finalizat dar ceva important s-a întîmplat, după ani lungi de stagnare: mitul politicii de tatonare infinită a fost discreditat. Politica nu e neapărat arta imposibilului. Uneori este, pur şi simplu, practica bunului simţ.