Un
interviu acordat de Gleb Pavlovsky Europei Libere a fost remarcat cu interes de comentatorii de presă şi net ai fenomenului politic rus. Pavlovsky, e un fost dizident care a devenit, după o recalificare spectaculoasă, consultant al administraţiei prezidenţiale ruse. Interviul lămureşte cîteva lucruri, mai bine zis descrie cîteva din temele şi tehnicile de propagandă „soft” ale Kremlinului.
Prima dintre aceste tehnici e chiar racolarea lui Pavlovsky, un personaj cu un palmares „liberal” credibil care înlocuieşte figura calsică a ideologului oficial şi rigid. Temele plantate de Pavlovsky sînt preparate într-un sos analitic pseudo-politologic, pe gustul consumatorilor naivi care populează destule institute, redacţii şi studiouri de televiziune occidentale. Modest, Pavlovsky are grijă, de la bun început, să nu se opună comparaţiei cu Karl Rove, fostul guru al administraţeiei Bush. Urmează temele grele.
Interviul e de la cap la coadă un exerciţiu de intoxicare pro-Medvedev, cu trimitere specială spre
„deschiderea” salutară a relaţiilor Rusia-Occident, adusă de Medvedev, Preşedintele Federaţiei Ruse şi patronul lui Pavlovsky. Manevrele lui Pavlovsky-Rove au o oarecare abilitate şi o tentă de profesionism politologic dar sfîrşesc, aproape de regulă, prin a livra mici mostre de umor involuntare. Astfel: care e stadiul relaţiilor ruso-americane, după faimosul „reset” anunţat de administraţia Obama? Pavlovsky vorbeşte satisfăcut, aproape îngăduitor, de noua atmosferă în relaţiile reciproce şi salută saltul intelectual înregistrat în contactele directe, după care trece la comparaţia cu stadiul anterior. Aflăm, mai departe, că pe vremea duetului Bush-Putin, relaţiile reciproce au suferit. N-o să ghiciţi cauza! În opinia lui Pavlovsky, a fost vorba de o un caz de contagiune, un soi de gripă care a transferat triumfalismul lui Bush asupra lui Putin. Victimă inocentă a nechibzuinţei lui Bush, Putin a rezistat cumva iar acum Medvedev s-a detaşat complet şi, alături de Obama, a împins relaţiile ruso-americane spre un orizont global.
Următoarea glumă a lui Pavlovsky priveşte problema legalităţii în Rusia dar nu se depărtează de teoria contagiunii şi a victimelor ei nevinovate. De unde violenţa şi lipsa de legalitate din Rusia? Simpu: de vină e liberalizarea economică a primilor 5 pînă la 10 ani. În acest interval, a apărut un „vid social” (teoria „vidului” social, de putere, de autoritate, etc. e una din fixaţiile propagandei comuniste post-comuniste, ilustrată în România, imediat după 1989, de Silviu Brucan). Mai departe: de vidul social au profitat „elemente de forţă” care au impus violenţa,
de jos în sus. Supuse acestei presiuni, bietele organe de securitate s-au contaminat. Aşa am ajuns în situaţia actuală. Sistemul s-a fortificat iar situaţia e aproape ireversibilă. Aşadar - ne informează Palovsky - şi organele de securitate au fost îmbolnăvite fără voie, după modelul infecţiei transmise de Bush lui Putin.
În sfîrşit, marele test: de ce sînt asasinaţi atîţia jurnalişti ruşi, fără ca autorii să fie depistaţi şi judecaţi de autorităţi? Pavlovsky are, şi aici, o cugetare de politolog complex. De vină sînt mediile de informare care n-au ştiut şi n-au vrut să îşi creeze o bază economică autonomă. Această nereuşită a împins presa rusă în braţele unor sponsori dubioşi care, însă, nu sînt figuri sus-puse sau legate de puterea de stat. Nu! E vorba de un soi de războinici pe cont propriu care se bat pentru putere în sfera lor. Această luptă care opune „clanuri invizibile de afaceri” face victime printre ziarişti. Autorităţile sînt doar indirect implicate şi, în orice caz, asasinatele au loc dincolo de puterile de control ale statului. Pavlovsky încheie cu semnătura clasică a propagandistului bolşevic, anunţînd că problema pe care o ridică hobby-ul ucigaş al celor ce omoară ziarişti e - atenţie! - „pericolul fascist”. Cu alte cuvinte, oricît ar fi de liberal şi asimilabil lui Karl Rove, Pavlovsky nu poate termina interviul fără să folosească măcar o dată tema de aur a
agitprop-ului leninist: fascismul, acel pericol mereu la pîndă care rînjeşte din afară sau clocoteşte nedepistat în cele mai reacţionare cercuri ale societăţii.
Aşa arată cel mai stimabil efort propagandistic al adminstraţiei Medvedev şi aici duce saltul intelectual remarcat de Pavlovsky în filozofia politică rusă. Dacă asta e modernizarea à la Medvedev, observatorii occidentali ar face bine să se iniţieze în secretele autoritarismului cu faţă modernă.